
Pentru şase din 10 părinţi din România, pregătirile de şcoală aduc mai mult stres decât bucurie, arată un studiu de specialitate
Pregătirile pentru anul şcolar 2025-2026, care începe pe 8 septembrie, aduc pentru şase din zece părinţi mai mult stres decât bucurie, cheltuielile cu începerea şcolii reprezentând o povară financiară pentru jumătate dintre aceştia, se arată într-un studiu al Reveal Marketing Research, dat vineri publicităţii, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Dintre părinţii care au cheltuit mai mult anul acesta faţă de anul trecut, 53% estimează o creştere de 10-20%, iar 28% de 20-40%. 57% dintre părinţi declară că resimt stres odată cu apropierea noului an şcolar, procent mai ridicat în rândul mamelor (63%), comparativ cu taţii (50%). În schimb, 33% dintre părinţi se declară relaxaţi, mai ales cei cu venituri de peste 7.000 lei (44%). În ceea ce priveşte copiii, aproape jumătate (48%) sunt descrişi de părinţi ca având o atitudine neutră faţă de începutul şcolii, 32% manifestă entuziasm, iar 20% se confruntă cu anxietate şi îngrijorare”, se arată în documentul transmis AGERPRES.
Potrivit studiului, „nivelul de încordare al părinţilor creşte pe măsură ce veniturile scad”.
„Anul acesta, bugetul alocat pregătirilor pentru şcoală este fie mai mare decât cel de anul trecut (37%), fie aproximativ la acelaşi nivel (38%). Această creştere nu reflectă neapărat un consum mai ridicat, ci mai degrabă ajustarea necesară pentru acoperirea inflaţiei, jumătate dintre părinţi declarând că preferă să rămână prudenţi şi să achiziţioneze doar produsele strict necesare pentru copiii lor” a declarat Marius Luican, director general al Reveal Marketing Research.
În ceea ce priveşte implicaţiile cheltuielilor de început de an şcolar, 54% dintre părinţi sunt de acord, în mare şi foarte mare măsură, că acestea reprezintă o parte semnificativă din venitul lunar, 52% declară că au dus la amânarea altor cheltuieli, 45% că sunt greu de acoperit din venitul lunar, iar 43% că s-au văzut nevoiţi să acceseze economii sau să împrumute bani.
Conform datelor studiului, dintre părinţii care au cheltuit mai mult anul acesta, 53% estimează că aceste costuri au crescut cu 10-20% faţă de anul trecut, iar 28% consideră că au crescut cu 20-40%.
Pentru a se adapta la această nouă realitate economică, părinţii au dezvoltat diverse strategii de economisire, iar cele mai des menţionate au fost cumpărarea strictului necesar (55%), alegerea produselor aflate la promoţii sau utilizarea cardurilor de fidelitate (43%), reutilizarea rechizitelor şi hainelor din anii anteriori (29%) şi alegerea mărcilor proprii sau a brandurilor mai accesibile (25%), menţionează studiul.
„În ceea ce priveşte locaţiile preferate pentru achiziţii, cei mai mulţi părinţi optează pentru hypermarketuri şi supermarketuri (64%), librării şi papetării fizice (35%), magazine online de profil (19%) sau discounteri, bazar şi pieţe (19%)”, se mai arată în sondaj.
Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 14-20.08.2025 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban. Mărimea eşantionului a fost de 1.058 respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.