Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Paul Sorvino, actorul nominalizat la Tony care a jucat rolul mafiotului Paulie Cicero în Goodfellas, a murit la vârsta de 83 de ani. Sorvino, tatăl actriţei Mira Sorvino, a murit luni din cauze naturale, a anunţat soţia sa Dee Dee, transmite News.ro.
„Inimile noastre sunt frânte, nu va mai exista niciodată un alt Paul Sorvino, a fost dragostea vieţii mele şi unul dintre cei mai mari actori care s-au aflat vreodată pe ecran şi pe scenă”, a spus ea într-un comunicat publicat de Hollywood Reporter.
Cariera lui Sorvino, născut în Brooklyn, a durat peste o jumătate de secol, cu roluri memorabile ca jucătorul de pariuri al lui James Caan în The Gambler, secretarul de stat Henry Kissinger în filmul lui Oliver Stone, Nixon, tatăl lui Claire Danes în Romeo + Juliet al lui Baz Luhrmann şi un cântăreţ dependent de heroină alături de Alec. Baldwin în The Cooler.
a mai ramas De Niro 🙁
condolences