G4Media.ro

Patti Scialfa, soţia lui Bruce Springsteen, a dezvăluit că are leucemie

Sursa: Facebook

Patti Scialfa, soţia lui Bruce Springsteen, a dezvăluit că are leucemie

Muziciana Patti Scialfa, soţia lui Bruce Springsteen, a dezvăluit în documentarul „Road Diary: Bruce Springsteen and the E Street Band”, care a avut premiera duminică seara la Festivalul de la Toronto, că are leucemie, transmite News.ro.

Patti Scialfa a fost diagnosticată în 2018, în timpul turneului „Springsteen on Broadway”. Cancerul ei era într-un stadiu incipient la acea vreme. Deşi starea ei de sănătate s-a îmbunătăţit, ea explică în film că boala i-a afectat sistemul imunitar.

„Trebuie să fiu atentă unde merg şi trebuie să fiu atentă ce fac”, spune ea în documentar, care nu a fost încă lansat în Franţa. „Aceasta este noua mea rutină zilnică de acum înainte”.

Din cauza diagnosticului ei, Patti Scialfa şi-a limitat apariţiile în turneul 2023-2024 al lui Bruce Springsteen. Ea a apărut doar pentru câteva melodii în concert.

Cântăreaţa îşi justificase absenţa în urmă cu câteva luni prin decizia de a dedica mai mult timp producţiei albumului său solo. În „Road Diary”, ea explică faptul că preferă să îşi limiteze apariţiile publice pentru a-şi proteja sănătatea.

Bruce Springsteen a suferit şi el de un ulcer stomacal care l-a obligat să îşi amâne toate concertele din perioada septembrie – decembrie 2023. De asemenea, afectat de o pierdere a vocii, el a anulat mai multe date în Europa în această vară.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...