G4Media.ro

Patru pacienţi de la secţia de chirurgie plastică a Spitalului Judeţean de…

Patru pacienţi de la secţia de chirurgie plastică a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina au fost testaţi pozitiv cu COVID-19

Patru pacienţi de la secţia de chirurgie plastică a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina au fost testaţi pozitiv cu COVID-19, potrivit unui comunicat transmis, duminică, de managerul unităţii spitaliceşti, Cătălin Rotea.

Managerul SJU a anunţat că urgenţele aferente secţiei de chirurgie plastică vor fi preluate de linia de gardă de la chirurgie generală sau vor fi transferate către alte spitale din zonă.

Primul pacient al secţiei menţionate testat pozitiv a fost un bărbat în vârstă de 63 de ani, internat pe 31 mai, care a prezentat febră în data de 5 mai. Bărbatul s-a internat la SJU Slatina cu traumatism la un deget de la mâna stângă, fără simptome specifice COVID-19.

„Procedurile medicale şi tratamentele aplicate pacientului, de către personalul secţiei Chirurgie Plastică, au fost efectuate prin respectarea protocoalelor privind purtarea echipamentelor medicale. În data de 05.06.2020, pacientul a prezentat sindrom febril şi, conform protocoalelor medicale, a fost izolat într-un ‘salon tampon’ şi a fost testat COVID-19 în laboratorul SJU Slatina, rezultatul din data de 06.06.2020 fiind pozitiv”, se precizează în comunicat.

SJU Slatina a testat apoi toţi pacienţii internaţi la secţia de chirurgie plastică, iar rezultatele analizelor au indicat încă trei cazuri de infectare cu noul coronavirus.

„În data de 07.06.2020, toţi pacienţii internaţi în cadrul secţiei, asimptomatici, în număr de 12 (chiar dacă pacientul a avut contact direct doar cu trei persoane) au fost testaţi COVID-19. Din totalul probelor recoltate, nouă rezultate au fost negative, iar trei pozitive. Întrucât doi dintre pacienţi nu mai necesitau îngrijire de specialitate în cadrul secţiei Chirurgie Plastică, au fost mutaţi în corpul SJU Slatina dedicat tratării patologiei COVID-19, iar cel de-al treilea pacient va fi transferat la o unitate spitalicească – suport COVID-19”, menţionează sursa citată.

Personalul secţiei este asimptomatic şi va fi testat pentru COVID-19 în zilele următoare, conform Agerpres.

Sursa Foto: evenimentdeolt.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...