Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Patronatul Producatorilor Industriali de Medicamente din Romînia (PRIMER) anunță, într-un comunicat de presă, că au o capacitate de producție de 10 miliarde de unități și pot fabrica suficiente cantități de medicamente în aproape orice forma de prezentare pentru a sprijini autoritățile și populația în bătălia contra coronavirusului.
Potrivit sursei citate, PRIMER are o capacitate însumată instalată de producție anuală de peste 10 miliarde de unități terapeutice, în practic toate formele de prezentare uzuale: orale, lichide sterile și nesterile, perfuzabile, topice și multe altele. “Numai pe parcursul anului 2019, fabricile din Romania au produs si pus in circulatie o cantitate de peste 300 de milioane de cutii de medicamente”, a declarat Dragoș Damian, director executiv PRIMER, citat în comunicat.
Astfel, în 2019, companiile membre PRIMER au fabricat circa 10 milioane de cutii de paracetamol (200 milioane de comprimate) si 1 milion de cutii de ibuprofen (10 milioane de comprimate), principalele doua medicamente utilizate si in tratamentul simptomelor cauzate de COVID-19. Aceste volume pot fi dublate la solicitarea autoritatilor, iar capacitatile de productie pot creste cu circa 10% daca se suspenda temporar faza de serializare, precizează sursa citată.
Potrivit comunicatului, fabricile de medicamente din Romania sunt in marea lor majoritate noi, astfel incat inglobeaza tehnologie farmaceutica de ultima ora. Producatorii de medicamente au facut in ultimii 15 ani investitii de peste 500 milioane de Euro in extindere, transferuri de tehnologii moderne si pregatirea de personal calificat. “Asadar, suntem pregatiti si stam la dispozitia Comitetului National pentru Situatii de Urgenta pentru a raspunde solicitarilor acestuia in ceea ce priveste fabricarea de stocuri de medicamente necesare luptei impotriva simptomelor COVID-19”, a mai declarat Damian. “In plus, in anumite conditii speciale si cu aprobarea autoritatilor competente, producatorii pot importa medicamente deficitare prin grupurile internationale din care fac parte sau pot transfera tehnologic productia oricarei substante active iesite de sub patent, pentru a produce in Romania preparatele care lipsesc precum si eventualele medicamente care par a da rezultate in tratamentul COVID-19, cum ar fi clorochina”, a completat Damian.
Din PRIMER fac parte cele mai importante 19 fabrici de medicamente din tara: AC HELCOR, ANTIBIOTICE, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, FITERMAN PHARMA, GEDEON-RICHTER, INFOMED FLUIDS, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA CC, POLISANO PHARMACEUTICALS, ROPHARMA, SANTA SA, SLAVIA PHARM, TERAPIA-SUN PHARMA, TIS PHARMACEUTICAL, VIM SPECTRUM, ZENTIVA
Articolul continuă mai jos
Sursa Foto: Pexels.com
Virusul, mana cereasca pentru industria farma… Sunt atat de pregatiti incat te duce gandul la faptul ca ei au provocat criza pentru a-si vinde flacoanele alea cu continut dubios si total ineficient…