
Patriarhia Română, îndemn la respectarea disciplinei canonice / Abaterile grave „pot genera tulburare şi sminteală în rândul credincioşilor”
Patriarhia Română face un apel către toate eparhiile să respecte cu stricteţe disciplina canonică în situaţiile în care clericii comit abateri grave de la conduita morală şi viaţa eclezială, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„În situaţiile în care există probe concrete de abateri grave, sancţiunile prevăzute de Sfintele Canoane, de dispoziţiile statutare şi regulamentare în vigoare trebuie aplicate cu celeritate”, subliniază Patriarhia Română, într-un comunicat transmis marţi seara.
Conform sursei citate, birourile de presă ale eparhiilor au responsabilitatea de a informa publicul în mod transparent şi la timp cu privire la cercetările întreprinse şi măsurile luate în astfel de cazuri, care „pot genera tulburare şi sminteală în rândul credincioşilor”.
„Potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: ‘Smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala’ (Matei 18, 7), dezaprobăm abaterile de la disciplina bisericească, dar şi atitudinea celor care, din dorinţă de răzbunare şi nu din spirit de îndreptare, lansează atacuri coordonate împotriva Bisericii Ortodoxe Române, încercând să defăimeze lucrarea ei în societate”, se mai afirmă în comunicatul transmis de Patriarhia Română. AGERPRES /
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.