G4Media.ro

Pârtiile de la Cota 2000 din Sinaia se vor deschide vineri/ Primarul…

Pârtiile de la Cota 2000 din Sinaia se vor deschide vineri/ Primarul Vlad Oprea va inaugura teleschiul din Valea Soarelui

Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a discutat cu reprezentanții Domeniului Schiabil și ai Serviciul Salvamont și au decis să deschidă toate pârtiile din golul alpin, începând de vineri, când va fi inaugurat și teleschiul din Valea Soarelui, potrivit unei postări pe contul de Facebook.

„Azi am fost sus, la Cota 2000 și în Valea Soarelui. A fost o zi superbă! A nins, iar peisajul este de vis! (…) Sperăm ca Gondola Carp, care este momentan inactivă din cauza unor defecțiuni tehnice să fie reparată până atunci. Dacă nu, vom porni oricum cu cele patru instalații: Gondola Sinaia, Telescaunul Soarelui, banda de la Cota 2000 și cea mai nouă instalație de pe munte: Teleschiul din Valea Soarelui care va fi inaungurat vineri”, a scris Vlad Oprea.

Potrivit primarului, teleschiul din Valea Soarelui are 523 de metri lungime, o capacitate de transport de 800 de persoane pe oră, iar urcarea durează puțin peste trei minute.

„Mai mult, avem și două noi pârtii amenajate, deservite de acest teleschi, în plus față de traseele deja știute”, a mai scris Vlad Oprea.

Măsurile pentru prevenirea răspândirii COVID prevăd limitarea accesului în gondolă la jumătate din capacitate.

„Telescaunul va funcționa normal, dar linia de așteptare la îmbarcare va fi diferit semnalizată, astfel încât să putem respecta toate normele de distanțare și siguranță. Iar masca rămâne și ea obligatorie atât pe peroane, la cozi, cât și în instalațile de transport”, a declarat primarul din Sinaia.

sursa foto: Vlad Oprea/Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...