Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat, în luna ianuarie 2026, o investigație la Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 12 alin. (3) și (4) raportat la art. 15, art. 17 și art. 21 din Regulamentul (UE) 2016/679.
Ca atare, operatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.089 lei (echivalentul a 1.000 EURO).
Investigația a demarat ca urmare a unei plângeri primite din partea unei persoane fizice.
„În cursul investigației, s-a constatat că operatorul nu a comunicat un răspuns la cererea persoanei vizate prin care aceasta și-a exercitat drepturile de acces, ștergere și opoziție, în contextul primirii unei scrisori personalizate cu conținut electoral în cadrul campaniei pentru alegerile prezidențiale din anul 2025”, au stabilit reprezentanții Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
În același timp, s-au dispus față de operator și următoarele măsuri:
-de a transmite un răspuns scris la cererea persoanei vizate, prin raportare la art. 15, art. 17 și art. 21 din Regulamentul (UE) 2016/679;
-de a asigura conformitatea cu Regulamentul (UE) 2016/679 a operațiunilor de prelucrare a datelor personale, prin adoptarea măsurilor tehnice și organizatorice necesare, inclusiv sub aspectul instruirii corespunzătoare a personalului desemnat în acest scop, astfel încât operatorul să analizeze, să soluționeze în mod corect și să răspundă la toate cererile prin care persoanele vizate își exercită drepturile, în cadrul termenelor și potrivit condițiilor prevăzute de art. 12-22 din Regulamentul (UE) 2016/679.