Home » Sportz » Parte infernală de tablou pentru Ronnie O’Sullivan la CM de snooker

Parte infernală de tablou pentru Ronnie O’Sullivan la CM de snooker

1258
Parte infernală de tablou pentru Ronnie O'Sullivan la CM de snooker
Ronnie O'Sullivan / Sursa foto: Cheong Kam Ka / Xinhua News / Profimedia
Ascultă articolul

Organizatorii Campionatului Mondial de snooker au stabilit lista capilor de serie. De asemenea, este cunoscută ordinea pe tabloul de concurs. Ronnie O’Sullivan, de șapte ori campion mondial, este favorit 12 și ar putea avea parte de un tablou de concurs infernal.

- articolul continuă mai jos -

„The Rocket” este cap de serie 12 la Crucible și va juca în runda inaugurală contra unui jucător din calificări. Duelul va avea loc în zilele de 21 și 22 aprilie.

În runda inaugurală se joacă după sistemul cel mai bun din 19 frame-uri, adică primul la zece.

Dacă va trece de primul tur, pentru Ronnie ar putea urma în optimi un duel cu John Higgins (desigur, dacă scoțianul va triumfa în runda inaugurală).

Într-un traseu virtual, Ronnie ar putea da în fiecare tur de la Crucible peste un fost campion mondial: Stuart Bingham (din calificări), John Higgins (optimi), Neil Robertson (în sferturi), Zhao Xintong (campionul mondial en-titre) în semifinale și unul dintre Kyren Wilson, Mark Williams, Mark Selby sau Judd Trump în marea finală, relatează Eurosport.

O’Sullivan (50 de ani) a triumfat ultima dată la Crucible cu ocazia ediției din 2022.

Reamintim că Zhao Xintong este campionul en-titre. Rămâne de văzut dacă jucătorul chinez va reuși să depășească „Blestemul de la Crucible”: niciun jucător din istorie nu și-a putut apăra primul titlu mondial din palmares.

Campionatul Mondial de snooker va avea loc în perioada 18 aprilie – 4 mai. Calificările sunt deja în desfășurare. În România, competiția poate fi urmărită în direct pe canalele Eurosport și pe HBO Max.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole