Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni luni, 12 decembrie, în şedinţă comună dedicată adoptării Declaraţiei Parlamentului privind consolidarea egalităţii de gen în România, relatează Agerpres.
Programul manifestării cuprinde alocuţiuni ale preşedintelui interimar al Senatului, Alina Gorghiu, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, precum şi intervenţii ale reprezentanţilor grupurilor parlamentare reunite, în limita a cinci minute pentru fiecare grup parlamentar, potrivit memorandumului intern aprobat luni de Biroul permanent al Senatului.
Deputaţilor şi senatorilor neafiliaţi li se alocă trei minute, cu o singură intervenţie printr-un reprezentant comun.
Sunt invitaţi, printre alţii, preşedintele României, Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă, Majestatea sa Margareta, Custodele Coroanei române, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, membri ai Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului, şefii misiunilor diplomatice şi ai reprezentanţelor internaţionale acreditaţi la Bucureşti.
PSD și PNL sunt niște progresei!
Nu cred ca stii ce inseamnta egalitatea de gen. Mai bine da un google , daca dupa tine asta e ceva rau mergi in evul mediu.
Pentru el „progresei” sunt toți aceia care nu sunt creșt¡nopaț¡, atât înțelege din egalitatea de gen.
Sunt și salarii egale pe posturi similare la aceeași calificare, nu?
La tine acasă tu ai născut copii, tu faci curat și gătești după serviciu?
Un studiu recent arata ca numarul femeilor angajate depaseste numarul barbatilor angajati!Desppre ce consolodare vorbesc astia?
Scuze, urmaresc si meciul!
Egalitatea de gen este de fapt calul troian prin care se introduce in invatamant si societate ideologia de gen.
Autoritatile si puzderia de activisti si asociatii care promoveaza egalitatea de gen sunt finantate din cei 43.000.000 euro cu care Norvegia finanteaza acest proiect in Romania.
Se creaza voit confuzia intre egalitatea de gen si identitatea de gen.
Scopul legii si al manualului este de fapt identitatea de gen.