Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Parlamentul Finlandei a votat joi în favoarea retragerii ţării nordice din Convenţia de la Ottawa, care interzice utilizarea minelor terestre antipersonal, pe fondul preocupărilor legate de o ameninţare militară reprezentată de Rusia învecinată, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Finlanda se alătură astfel altor state membre ale Uniunii Europene şi NATO care se învecinează cu Rusia – Lituania, Letonia, Estonia şi Polonia – care ies sau intenţionează să iasă din acest tratat, în condiţiile intensificării temerilor faţă de mult mai marele lor vecin.
Preşedintele finlandez Alexander Stubb, care conduce şi politica externă şi de securitate a Finlandei, a apărat marţi decizia.
„Realitatea, într-un final, este că avem ca ţară vecină un stat agresiv, imperialist numit Rusia, care ea însăşi nu este membră a Tratatului de la Ottawa şi care foloseşte mine terestre fără milă”, a afirmat el.
Rusia a folosit mine terestre în invazia Ucrainei, menţionează Reuters.
Decizia finlandeză de retragere din tratat vine după voturi similare în Estonia, Letonia şi Lituania, ale căror parlamente au aprobat de asemenea retragerea.