Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Parlamentarii britanici au respins luni organizarea de alegeri anticipate, în timp ce premierul Boris Johnson nu a reuşit să obţină sprijinul majorităţii de două treimi în parlament, relatează Reuters, citată de Agerpres.ro.
Aproximativ 299 de parlamentari au susţinut moţiunea pentru alegeri anticipate, din cele 434 de voturi de care avea nevoie Johnson.
Deputaţii britanici au supus la vot, luni după-amiază, o moţiune a premierului Boris Johnson care propune organizarea de alegeri anticipate pe 12 decembrie. Liderul conservator speră ca până la acea dată să obţină adoptarea în parlament a textelor necesare pentru punerea în aplicare a acordului de Brexit convenit în urmă cu zece zile la Bruxelles.
Toate ţările UE au convenit săptămâna trecută asupra necesităţii unei a treia amânări a Brexitului pentru a evita o ieşire nereglementată şi s-au pus de acord să ia o decizie asupra subiectului prin procedură scrisă, fără a fi necesară convocarea unui summit.
A drenat cineva santul in spatele Downing Street 10? I-au gasit hoitul de imbuibat fara suflare? Parca prefera sa moara acolo cu pitipoanca aia din SUA careia i-a virat 120k+ din bani publici pentru lectii de touch screen la bara. Vai, sa nu-mi spuneti ca Boris e un impostor mincinos si hot, nu pot sa cred.
A zis ca „mai bine moare-n şanţ decat …”, dar asa-i in viata, nu reusesti intotdeauna sa alegi ce-i mai bine … LoL 😆
Daca nu s-a uitat si el la Dallas … „Never say never to J.R.Ewing” 😈