Home » Articole » Parisul se pregăteşte să găzduiască 50 de şefi de stat la redeschiderea Catedralei Notre-Dame

Parisul se pregăteşte să găzduiască 50 de şefi de stat la redeschiderea Catedralei Notre-Dame

Parisul se pregăteşte să găzduiască 50 de şefi de stat la redeschiderea Catedralei Notre-Dame
Sursa foto Petru Clej
Ascultă articolul

Ceremoniile pe bază de invitaţie de sâmbătă şi duminică vor lansa redeschiderea Catedralei Notre-Dame din Paris, la cinci ani după incendiul care a mistuit-o. Aproximativ 50 de lideri mondiali sunt aşteptaţi sâmbătă, în timp ce aproape 170 de episcopi din Franţa şi din alte ţări vor participa la o slujbă inaugurală şi la consacrarea noului altar duminică dimineaţa, potrivit France24, transmite News.ro.

- articolul continuă mai jos -

Redeschiderea Notre-Dame în acest weekend a angrenat măsuri de înaltă securitate, similare celor utilizate în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Insula catedralei din inima capitalei franceze va fi izolată pentru turiști.

După mai mult de cinci ani de reconstrucţie, în urma incendiului care a devastat Notre-Dame în 2019, ceremoniile de sâmbătă şi duminică, la care se va putea participa doar pe bază de invitaţie, vor inaugura renaşterea acesteia. 

Şeful poliţiei, Laurent Nuñez, a declarat că doar persoanele cu invitaţii şi rezidenţii insulei vor avea acces la Ile de la Cité din mijlocul fluviului Sena, care include Notre-Dame şi care de obicei zumzăie de turişti. El a declarat că sunt aşteptaţi aproximativ 50 de şefi de stat şi de guvern şi că măsurile de securitate se inspiră din măsurile poliţiei care a izolat secţiuni mari din centrul Parisului pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor de la Paris. 

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole