Home » Articole » Parisul, Londra şi Berlinul susţin propunerea lui Zelenski pentru un „dialog direct” între Rusia şi #Ucraina

Parisul, Londra şi Berlinul susţin propunerea lui Zelenski pentru un „dialog direct” între Rusia şi #Ucraina

Parisul, Londra şi Berlinul susţin propunerea lui Zelenski pentru un "dialog direct" între Rusia şi #Ucraina
sursa foto: Facebook / Volodimir Zelenski
Ascultă articolul

Liderii francez, german şi britanic au susţinut duminică propunerea lui Volodimir Zelenski pentru un „dialog direct” între Ucraina şi Rusia, „cu participarea activă a Statelor Unite şi a Europei”, la finalul unei întâlniri cu preşedintele ucrainean la Londra, transmite Agerpres.

Emmanuel Macron, Keir Starmer şi Friedrich Merz au „salutat apelul lansat de preşedintele Zelenski pentru o încheiere a războiului, negociată pe cale diplomatică”, după ce acesta i-a propus lui Vladimir Putin o întâlnire directă, într-o scrisoare transmisă joi.

- articolul continuă mai jos -

Preşedintele rus a răspuns că nu vede „interesul” unei astfel de întâlniri atât timp cât un acord pentru a pune capăt războiului nu a fost negociat în prealabil.

Parisul, Londra şi Berlinul „au oferit sprijinul lor propunerii în favoarea unui dialog direct între Ucraina şi Rusia – cu participarea activă a Statelor Unite şi a Europei – pentru a ajunge la un armistiţiu şi a susţine continuarea negocierilor”, conform declaraţiei semnate şi de Kiev.

„Linia actuală de contact trebuie să servească drept punct de plecare pentru negocieri. Frontierele internaţionale nu trebuie modificate prin forţă”, au insistat cei patru lideri.

Pe de altă parte, ei au „subliniat nevoia urgentă de a creşte producţia de interceptoare şi de a dezvolta în comun capacităţi antirachetă balistică şi de atac în profunzime”, după ce noi atacuri ruseşti au provocat cinci morţi şi pagube la un sit nuclear din Ucraina.

Volodimir Zelenski, care a anunţat că se va întâlni luni cu regele Charles al III-lea, ceruse pe platforma X, înaintea reuniunii, o „cooperare mai mare pentru securitatea întregii Europe în domeniul apărării antiaeriene”.

Preşedintele ucrainean doreşte să îi implice mai mult pe aliaţii săi europeni în căutarea unei soluţii diplomatice, în condiţiile în care atenţia preşedintelui american Donald Trump s-a mutat către războiul din Iran.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole