Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat, luni, că a semnat protocoalele de colaborare cu Parchetul European, Direcția Națională Anticorupție și Departamentul pentru Luptă Antifraudă prin care aceste instituții primesc acces direct și complet în baza de date MySMIS cu proiectele finanțate din bani europeni, gestionată de ministerul pe care îl conduce.
„Orice suspiciune de fraudă sau o neregulă într-un proiect finanțat din bani europeni poate fi acum investigată fără nicio întârziere sau încetinire birocratică. Anchetatorii au la dispoziție traseul complet al banilor: de la contractare până la ultima plată. Asta înseamnă anchete mai rapide, mai bine fundamentate și, mai ales, un control mai bun al banilor publici”, a precizat Pîslaru într-o postare pe Facebook.
MySMIS este sistemul în care se regăsesc toate datele relevante despre proiectele de coeziune finanțate din fonduri europene: beneficiari, contracte, plăți, indicatori, stadiu de implementare.
„De acum înainte, procurorii și structurile de control vor putea vedea în timp real ce se întâmplă cu aceste proiecte, fără intermedieri, fără întârzieri și fără opacitate administrativă. Banii europeni sunt bani publici, iar fiecare euro furat sau folosit incorect înseamnă mai puține spitale, mai puține școli, mai puțină infrastructură pentru oameni.
Cine lucrează corect va avea în continuare sprijinul statului; cine încearcă să fure va avea în față un stat care cooperează strâns cu instituțiile naționale și europene de integritate.
Ca ministru, nu mă interesează doar câți bani absorbim, ci și cum îi folosim. De aceea am insistat ca MIPE să deschidă complet datele către instituțiile care au misiunea de a investiga frauda cu fonduri europene: EPPO, DNA și DLAF”, subliniază Dragoș Pîslaru.
bravo!!!poate incepi cu stuful din delta
Adică procurorii urmăresc în timp real administrația. Adică supraveghere penală din partea statului asupra administrației, vinovați sau nevinovați. Of Nicolschi unde ești tu oare, că tare dor ne e.
Da, sună… constituțional într-un regim hibrid.
Pentru neavizați sună bine în teorie, dar în practică, e ca și cum oricare dintre cetățeni e urmărit și supravegheat tehnic fără să existe vreun dosar penal deschis ori vreo bănuială legitimă ca ar fi infractor. Aplaudați! Că mergem înspre bine.