G4Media.ro

Papa Francisc, prima întâlnire cu un reprezentant al administrației Biden: discuție de…

Sursa foto: site Vatican News

Papa Francisc, prima întâlnire cu un reprezentant al administrației Biden: discuție de 40 de minute cu Antony Blinken

Papa Francisc l-a primit luni la Vatican pe secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, în prima sa întâlnire de nivel înalt cu echipa preşedintelui Joe Biden, ce ar trebui să semnifice o apropiere diplomatică după schimburile uneori tensionate în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, transmite AFP, citată de Agerpres.

Acest tete-a-tete intervine totuşi în contextul unei dispute chiar în rândurile conferinţei episcopale americane, care reflectează la privarea de euharistie (un rit esenţial în catolicism) pe responsabilii politici care susţin avortul, aşa cum este şi catolicul fervent Joe Biden.
La 18 iunie, conferinţa episcopilor catolici americani (USCCB) a votat cu o largă majoritate o propunere mergând în acest sens. Dezbaterea divizantă cu tonuri politice a displăcut Vaticanului, care a reacţionat printr-o scrisoare trimisă episcopatului.

Chestiunea rămâne de acum să fie discutată în diecezele americane şi textul să fie dezbătut la viitoarea conferinţă a episcopilor, în noiembrie.
Antony Blinken a sosit luni foarte devreme la palatul apostolic pentru o vizită privată de 14 minute la Capela Sixtină şi anticamera Sala Regia, însoţit de un ghid.
După o întrevedere cu numărul doi de la Vatican, cardinalul Pietro Parolin, şi cu arhiepiscopul Paul Gallagher, responsabil cu relaţiile internaţionale, diplomatul american a fost primit de papa Francisc pentru o întrevedere de 40 de minute. Antony Blinken, evreu de origine, dar nepracticant, este căsătorit cu o catolică, însă nu este însoţit de aceasta.
Purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, a evocat luni ‘climatul cordial’ al întâlnirii, în care papa a vorbit despre vizita sa în SUA în 2015 şi şi-a exprimat ‘afecţiunea şi atenţia faţă de poporul Statelor Unite’.

Papa Francisc, un apărător ardent al migranţilor, l-a criticat pe Donald Trump exact înainte de alegerea acestuia, pentru proiectul de a construi un zid la graniţa cu Mexic. Donald Trump i-a făcut totuşi o vizită – obligatorie pentru şefii de stat – la Vatican în 2017.
La sfârşitul lui septembrie 2020, în plină campanie prezidenţială, secretarul de stat al lui Trump, Mike Pompeo, într-un colocviu organizat la Roma, i-a cerut papei să facă dovadă de ‘curaj’ pentru a combate persecuţiile religioase în China comunistă.

Vaticanul, care a primit cu răceală acest atac, a reînnoit apoi un acord istoric cu Beijingul cu privire la numirea de episcopi. Fostul secretar de stat, un evanghelist practicant, nu s-a întâlnit atunci cu papa, Vaticanul preferând această variantă dată fiind proximitatea alegerilor din SUA.

Sursa foto: site Vatican News

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...