Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Papa Francisc i-a rugat, duminică, pe locuitorii Romei să îi ajute pe cei fără adăpost, după ce a fost înregistrată o creştere a numărului deceselor cauzate de frig.
În binecuvântarea sa de la prânz, Papa Francisc a spus povestea lui Edwin, un nigerian în vârstă de 46 de ani care a murit în apropierea de Piaţa Sf. Petru, miercuri.
„Povestea lui se alătură ale altor oameni care au murit recent în Roma în aceleaşi circumstanţe dramatice. Să ne rugăm pentru Edwin”, a spus Suveranul Pontif, citează Reuters.
Organizaţia caritabilă Sant’ Egidio a spus că Edwin a fost cel puţin al patrulea om fără adăpost care a murit de frig în capitala italiană anul acesta şi al zecelea, începând cu luna noiembrie.
„Să ne gândim la Edwin, să ne gândim ce a simţit acest bărbat de 46 de ani în frig, ignorat de toţi, abandonat chiar de noi”, a mai spus Papa.
Sant’ Egidio şi alte grupuri caritabile cercetează străzile din Roma pentru a-i ghida pe oamenii fără adăpost spre locurile unde pot înopta şi le oferă pături şi alimente. Au cerut de asemenea autorităţilor să deschidă noaptea staţiile de metrou.
Vaticanul şi organizaţiile caritabile cu care are legături administrează adăposturi pentru noapte, locuri de îmbăiere, bucătării şi o clinică.
Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, a susţinut discursul de duminică stând în picioare în biblioteca Vaticanului. De două ori, luna aceasta, el a fost nevoit să lipsească de la evenimente din cauza unor crize de sciatică.
sursa: News.ro, sursa foto: Vatican Media
Dar, PAPA nu a spus-veniti la Vatican, avem spatiu suficient pentru a putea trece iarna-ci sa ne rugam.
Să i cazeze în capela sixtină
Sa-i bage in catedrale, se pot amenaja corturi, bani are Biserica Catolica.
Dar nu, nu se poate, ei sunt deasupra gesturilor de genul asta. Ipocriti ca de obicei.
Ai uitat de banca vaticanului…cred ca le poate ridica cateva ansambluri de locuinte
Papa are suflet bun, nu am nimic de comentat in privinta asta. Din pacate populatia Italiei plateste foarte multe taxe la stat si ar fi de datoria statului sa aiba grija de acesti oameni. Cetatenii platitori de taxe contribuie deja prin caritate fortata.
La Vatican e loc sufficient.
BORul …. cand si ei astfel de mesaje umaniste ?!