Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Panică între părinții elevilor de la Școala 20 din Sectorul 3 al Bucureștiului, după ce o fotografie cu un gândac a circulat pe grupurile de Whatsapp a părinților joi și i-a făcut să creadă că sunt ploșnițe. Unii dintre ei nu și-au mai trimis copiii la școală și alții ar fi venit încă de la orele 10-11 să-i ia, potrivit surselor Edupedu.ro.
Situația de panică a existat, spune Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) pentru Edupedu.ro, care transmite că nu au fost confirmate ploșnițe după inspecția Direcției de Sănătate Publică (DSP).
Mai exact, alerta ar fi plecat după ce părinții au primit în prima parte a zilei o imagine cu o insectă pe care ar fi interpretat-o drept ploșniță, ceea ce i-a făcut să nu-și mai ducă copiii la școală sau să vină să-i ia mai devreme de terminarea programului școlar.
Situația a fost adusă în atenția DSP, ISMB și Primăriei Sector 3, care au trimis oameni la școală.