Pandemia de coronavirus demonstrează că Putin nu este un conducător puternic

La începutul pandemiei de coronavirus, președintele Vladimir Putin a încercat să se folosească de criză pentru a-și consolida reputația de conducător puternic și pe cea a Rusiei de stat eficient. Într-o primă fază, conducătorul rus s-a lăudat că țara sa a scăpat de ce e mai rău, invocând implicit acest succes drept o nouă dovadă a conducerii sale viguroase. Publicații controlate de stat au trâmbițat succesul Rusiei, bucurându-se totodată de eșecurile Americii. Cu mult tam-tam, inclusiv cu relatări în presă despre avioane rusești aterizând în SUA, Kremlinul a declarat că are capacitate în exces mai mult decât suficientă pentru a acorda ajutor umanitar statului american aflat la strâmtoare. (Urma să aflăm ulterior că Putin nu a donat, ci de fapt și-a vândut „asistența umanitară” destinatarilor americani. Și, chiar și mai jenant, Agenția Federală de Gestionare a Urgenței din SUA a returnat Rusiei zeci de ventilatoare medicale similare cu modelul care pare să fi provocat câteva incendii letale în spitale din Sankt Petersburg și Moscova).

Poveștile despre capacitatea robustă a statului rus sunt de multă vreme o piesă centrală a imaginii de conducător puternic a lui Putin. Încă de când a devenit președinte prima oară, în 2000, Putin a promis să asigure o conducere individuală decisivă, liberă de constrângerile parlamentului, presei, oligarhilor și societății civile, precum și să reconstruiască statul rus năruit în anii ’90.

La începutul domniei sale, Putin a cerut implicit cetățenilor ruși să accepte un pact social. El urma să reconstruiască statul și să dezvolte economia dacă rușii consimțeau să renunțe la instituțiile lor democratice și la drepturile omului și să îi permită să dețină o putere mai mare. Putin a promis de asemenea să aducă Rusia din nou pe scena internațională în calitate de „mare putere”. Imaginea de conducător puternic a lui Putin și cea de stat puternic a Rusiei – atât pe plan intern cât și extern – au jucat un rol crucial în mistica lui Putin. Putin este un „etatist”. Există chiar în limba rusă și un cuvânt anume pentru această orientare ideologică: „gosudarstvennik”.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05;35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Și acesta este motivul pentru care recentele cazne ale Rusiei de a limita pandemia îl amenință pe Putin și autocrația lui. La nivel mondial, Rusia este acum depășită doar de SUA ca număr de cetățeni infectați, iar mulți suspectează că nu toate infecțiile sunt raportate – și mai cu seamă decesele nu sunt raportate – în statisticile oficiale.

Realitatea este aceea că Putin nu a reușit să construiască un stat eficient în serviciul poporului rus în decursul ultimilor 20 de ani. El a angajat resurse enorme în modernizarea arsenalului nuclear al Rusiei, în serviciile de informații, în forțele convenționale și de poliție și în instalații olimpice, dar mult mai puțin a investit în drumuri, școli sau spitale, îndeosebi în afara Moscovei. Covid-19 expune acum aceste deficiențe ale reconstrucției statului.

Totodată, Putin nu s-a implicat personal în cursul crizei. A fost absent chiar și zile la rând, delegând guvernatorilor sarcina deciziei. El a părut detașat și uneori chiar dezinteresat de a conduce răspunsul guvernului la pandemie. Mai mult, miniștrii culturii și locuințelor au contractat virusul, ba chiar secretarul de presă al lui Putin, Dmitri Peskov, și premierul Mihail Mișustin au fost ambii spitalizați. Ceea ce nu prea aduce a putere.

Și rușii văd. E greu să realizezi sondaje cu acuratețe în autocrații (mai ales când mai toate firmele de sondaj sunt loiale regimului și majoritatea cunoaște capacitatea enormă de interceptare a telefoanelor a serviciilor secrete ale regimului rus). Totuși, chiar și în asemenea condiții, sondajele indică un declin al ratei aprobării lui Putin la cel mai scăzut nivel – 59% în aprilie 2020 – de la ascensiunea lui la putere în 1999. În aceeași lună, doar 27% din ruși au declarat că au încredere în Putin pentru a rezolva probleme importante. Fisurile apărute între autoritățile federale și cele locale – mai ales intre guvern și primarul Moscovei – încep să fie vizibile, la fel ca și neînțelegerile dintre tehnocrații Kremlinului și etatiștii înclinați mai degrabă spre ideologie din cercul de amici al lui Putin din zona serviciilor secrete.

Nu toate democrațiile s-au comportat bine în criza pandemiei. Coreea de Sud, Taiwan, Noua Zeelandă și Germania s-au comportat mult mai bine decât Italia, Franța, Regatul Unit, Brazilia ori SUA. Însă democrațiile au un mecanism integrat care le permite cetățenilor să-și exprime preferințele cu privire la prestația statului. În SUA, alegătorii vor avea în noiembrie ocazia de a evalua prestația lui Trump (firește, dacă vom fi implementat măsurile necesare pentru a avea alegeri libere și corecte în condiții de siguranță sanitară – un etalon problematic al capacității statului american).

Autocrațiile nu s-au comportat bine. Covid-19 a demascat mitul Rusiei ca stat puternic și al lui Putin în calitate de conducător puternic. Fără alegeri libere și corecte care să permită exprimarea pașnică și sistematică a atitudinilor cetățenilor ruși față de răspunsul ineficient al Rusiei la pandemie, doar alte două opțiuni mai sunt disponibile – schimbarea de regim sau amplificarea reprimării. În vreme ce a neglijat spitalele, drumurile și școlile, Putin a mărit capacitatea statului într-un singur domeniu: controlul prin coerciție. Tragic este că, prin urmare, aceasta este și varianta cea mai probabilă.

Sursa: The Washington Post / Articol de Michael McFaul / Traducere: Andrei Suba (Rador)