Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
„One Battle After Another” a fost marele câștigător al premiilor Oscar din acest an, conducând clasamentul cu șase premii. Acesta devine al 42-lea film din istoria premiilor Oscar care a obținut cel puțin șase statuete, potrivit Mediafax.
„Sinners” a câștigat patru premii în acest an, iar „Frankenstein” a câștigat trei.
O surpriză majoră a marcat gala Premiilor Oscar, după ce a fost anunțată o egalitate la categoria cel mai bun scurtmetraj live-action. Producțiile The Singers și Two People Exchanging Saliva au împărțit trofeul, într-un moment extrem de rar pentru istoria Academiei Americane de Film.
Potrivit datelor oficiale, în cei 98 de ani de existență ai Oscarurilor, o astfel de situație s-a mai produs de doar șase ori.
Pentru publicul din România, vestea are o miză aparte, deoarece unul dintre filmele câștigătoare este semnat de cineasta româno-americană Natalie Musteata, alături de Alexandre Singh.