Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Organizaţia judeţeană Botoşani a Partidului Social Democrat (PSD) şi-a înregistrat, luni, la Biroul Electoral, candidaturile pentru alegerile parlamentare din luna decembrie, transmite Agerpres.
Primul loc la Senat este ocupat de preşedintele organizaţiei social democrate din judeţul Botoşani, Doina Federovici, în timp ce la Camera Deputaţilor pe primele două poziţii se află multipla campioană mondială şi olimpică la canotaj, Elisabeta Lipă, originară din Botoşani, şi fostul ministrul al Muncii, deputatul Marius Budăi.
„Avem cea mai puternică echipă de candidaţi pentru Parlamentul României: oameni cu foarte mult profesionalism, oameni cu bună credinţă care ne vor reprezenta în Parlamentul României şi vor fi vocea botoşănenilor noştri în forul legislativ al ţării. Sunt oameni care au construit, oameni care au fost şi vor fi alături de comunităţile locale”, a declarat preşedintele PSD Botoşani, Doina Federovici.
Pentru Senat, lista de candidaţi are următoarea componenţă: Doina Elena Federovici, Alexandra Huţu, Constantin Cristian Nistor, Maria Cristina Bălăucă, Remus Dan Dugheru.
Pentru Camera Deputaţilor candidează Elisabeta Lipă, Marius Budăi, Mircea Magdalena, Florin Alexandru Gavril, Dana Beţenchi, Andrei Aroşculesei, Vasile Lucian Florea şi Ciprian Manolache. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu; editor: Marius Frăţilă)
Cum iti bati joc de o viata intreaga, cum ajungi o ci_umata….