G4Media.ro

Orban: Comitetele județene pentru situații de urgență vor decide dacă impun purtarea…

sursa foto: Guvernul României

Orban: Comitetele județene pentru situații de urgență vor decide dacă impun purtarea măștii în aer liber, în anumite zone / Se discută măsuri pentru plaje și limitarea programului la terase și cluburi

Premierul Ludovic Orban a declarat, marți, că se va acorda comitetelor județene pentru situații de urgență posibilitatea de a decide dacă impun purtarea măștii în aer liber, în anumite zone și pentru anumite activiăți și a precizat că se discută, de asemenea, instituirea de măsuri pentru plaje și limitarea programului la terase și cluburi.

„Am avut ieri ședința cu ministrul Sănătății, ministrul Afacerilor Interne, cu domnul Raed Arafat. Deja există o propunere formaltă din grupul tehnico-științific să nu decidem noi la nivel național, ci să dăm pârghia către județe să decidă”, a spus premierul.

Orban a precizat că este vorba despre anumite tipuri de activități și a dat ca exemplu aglomerația de pe faleză la Galați și Brăila, piețele și târgurile, precum și locurile unde angajații de la diverse fabrici așteaptă mijloacele de transport.

„Decizia o vor lua comitetele județene pentru situații de urgență și va fi pentru anumite intervale orare și pentru anumite activități care presupun risc epidemiologic mare”, a subliniat Orban.

Premierul a spus că mai sunt în discuție limitarea programului la cluburi și terase în anumite zone, și măsuri legate de plaje – „propunerea colegilor specialiști e să se elimine excepția pentru membrii unei familii”.

Întrebat despre redeschiderea restaurantelor, Ludovic Orban a spus că acest lucru va fi posibil „atunci când va exista o scădere semnificativă a numărului de cazuri zilnice”.

„Implicarea tuturor entităților, de la primari, manageri de companii, conducători de instituții publice, capi ai biserici în respectarea regulilor este fundamentală”, a mai spus premierul.

El a precizat că marți după-amiază se va întruni Comitetul Național pentru Situații de Urgență, iar miercuri va fi ședință de Guvern și dacă va fi necesar va fi modificată HG privind starea de alertă.

Citește și Premieră în criza COVID din România: Autoritățile din Argeș decid marți dacă impun purtarea obligatorie a măștii în aer liber, în zonele aglomerate / Prefectul: Avem transmitere comunitară, peste 90% din localități sunt afectate

Sursa foto: Guvernul României

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Adica cand ma duc cu nevasta, copilul si soacra la mare sa stam separati, fiecare pe prosopul lui la 2 m distanta? Pai si in restul timpului nu-i problema sa stam împreună ca carcalacul nu lovește decat pe plaja?

  2. Mult calm si bun simt, romanii sunt oameni civilizati. Vom trece si peste pandemia asta, totul va fi bine.

    • Sigur ca vom trece, nu toti, dar vom trece. As prefera insa ca administratorii nostri sa se concentreze pe cresterea numarului de locuri si a eficientei tratamentului la ATI si mai putin pe actiunile astea de PR care vor sa ne arate ca se preocupa.

  3. De biserici nimic…
    Aproape toate cazurile din judetul meu sunt legate de bisericile penticostala și baptista.
    Nu că la celelalte s-ar respecta ceva