G4Media.ro

Orașul natal al lui Rembrandt va expune primele picturi cunoscute ale marelui…

Sursa foto: Wikimedia Commons

Orașul natal al lui Rembrandt va expune primele picturi cunoscute ale marelui portretist

Primele lucrări ale lui Rembrandt, pictate în perioada în care avea doar 18 ani, vor fi în curând expuse pentru prima dată împreună în oraşul natal al artistului, Leiden, în vestul Ţărilor de Jos, transmite Agerpres. Muzeul De Lakenhal din Leiden, situat la mică distanţă de locul în care se afla atelierul lui Rembrandt (1606-1669), a prezentat patru dintre aceste tablouri, joi, în faţa unui grup de jurnalişti. Operele de artă vor fi expuse pentru publicul larg în perioada 20 ianuarie – 16 iunie.

Aceste lucrări fac parte dintr-o serie care ilustrează simţurile umane: „Vânzătorul de ochelari” (vederea), „Cei trei cântăreţi” (auzul), „Pacientul inconştient” (mirosul) şi „Operaţia” (tactil).

În mod curios, niciun tablou de Rembrandt dedicat celui de-al cincilea simţ – gustul – nu a fost descoperit.

„Suntem aproape siguri că Rembrandt a realizat cinci tablouri în această serie, pentru că există cinci simţuri, nu patru”, a declarat curatoarea muzeului olandez, Janneke van Asperen. „Nu avem nicio idee despre locul în care el ar putea să se găsească. Poate că este încă pe undeva, într-un pod. Sau poate că a dispărut. Sperăm, bineînţeles, să îl găsim”, a adăugat ea.

Operele de artă arată că, încă de la o vârstă fragedă, Rembrandt era pregătit pentru a nu mai respecta convenţiile, potrivit muzeului olandez. În epocă, simţurile erau în general reprezentate prin siluete feminine elegante.

„Talentul pe care îl vedem în aceste lucrări este deja unul într-adevăr excepţional”, a comentat Janneke van Asperen.

Cu toate acestea, unele aspecte ale picturilor sunt în mod clar opera unui pictor foarte neexperimentat, cum ar fi reprezentarea capetelor, a dezvăluit ea.

Aceste lucrări timpurii prezintă semnele a ceea ce avea să devină semnătura lui Rembrandt, cum ar fi tuşele largi şi utilizarea clar-obscurului, o tehnică în ulei care implică contraste puternice între lumină şi întuneric, pentru a crea figuri tridimensionale cu un efect vizual dramatic.

„Bineînţeles, el urma să devină un maestru în domeniu, iar aici vedem începutul”, a adăugat curatoarea olandeză.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează