Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Opt țări europene, coordonate de Franța, solicită Comisiei Europene și statelor membre să își „intensifice mobilizarea colectivă” în fața „riscurilor sistemice” pe care le atribuie platformelor de comerț online precum Shein. Demersul apare într-o scrisoare transmisă luni la Bruxelles, scrie Fashion Network.
„Facem apel la Comisie să se mobilizeze ferm și constant în ceea ce privește concurența neloială venită din partea platformelor de e-commerce din țări terțe”, afirmă statele semnatare: Austria, Belgia, Spania, Franța, Grecia, Italia, Ungaria și Polonia.
Executivul european a solicitat deja informații suplimentare de la Shein — o etapă procedurală care poate duce la deschiderea unei investigații formale, așa cum a cerut și ministrul francez al Comerțului, Serge Papin, inițiatorul scrisorii.
Papin consideră că o eventuală anchetă trebuie „însoțită de măsuri provizorii menite să reducă riscurile sistemice pe care Shein și alte platforme nu reușesc să le controleze”. El a cerut, de asemenea, „sancțiuni suplimentare” în procedurile deja deschise împotriva Temu și AliExpress.
Franța a încercat, fără succes, să suspende Shein printr-o procedură administrativă la începutul lunii noiembrie, după descoperirea pe platformă a unor păpuși sexuale cu aspect infantil. Dosarul a fost transmis instanței, care urmează să se pronunțe pe 19 decembrie.
Temându-se de un nou eșec, Parisul insistă ca executivul european să intervină, întrucât gestionarea riscurilor sistemice asociate platformelor majore intră în competența UE.
Pentru a proteja consumatorii și companiile de riscurile reprezentate de vânzarea de produse ilegale sau de practici comerciale abuzive, statele semnatare cer aplicarea strictă a legislației existente, inclusiv a Regulamentului privind serviciile digitale (DSA).
Țările propun consolidarea controalelor efectuate de autoritățile vamale și de protecție a consumatorilor, alături de o implicare activă a Comisiei Europene în revizuirea cadrului legislativ și, dacă este necesar, în întărirea obligațiilor impuse platformelor online.
Statele semnatare susțin și introducerea unei taxe europene pentru coletele cu valoare redusă, o măsură deja luată în calcul la nivel național, inclusiv în Franța.
La mijlocul lunii noiembrie, miniștrii de finanțe ai UE au aprobat eliminarea scutirii de taxe vamale pentru coletele mici provenite din afara Uniunii, măsură care ar putea intra în vigoare chiar din primul trimestru al anului 2026.