Home » Analize » ONU a reluat zborurile umanitare spre nordul și sudul Afganistanului

ONU a reluat zborurile umanitare spre nordul și sudul Afganistanului

ONU a reluat zborurile umanitare spre nordul și sudul Afganistanului
sursa foto: Turnul Sfatului
Ascultă articolul

Zborurile umanitare ale Naţiunilor Unite au fost reluate recent spre nordul şi sudul Afganistanului, a informat joi purtătorul de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric, exprimându-şi speranţa că vor putea fi intensificate în curând, notează AFP, citată de Agerpres.

Operate de Programul Alimentar Mondial (PAM) al Naţiunilor Unite (PAM), acestea au permis ca „160 de organizaţii umanitare să îşi continue activităţile vitale în provinciile afgane”, a precizat el în briefingul cotidian de presă la New York.

- articolul continuă mai jos -

Zborurile au făcut legătura între Islamabad, în Pakistan, şi Mazar-i-Sharif (nord) şi Kandahar (sud), a adăugat purtătorul de cuvânt. Începând cu 29 august, au fost efectuate trei zboruri.

Între 2002 şi 2021, zborurile ONU au deservit peste 20 de destinaţii din Afganistan şi obiectivul este de a reveni la o asemenea amploare de îndată ce securitatea şi finanţarea operaţiunilor vor fi asigurate, a spus Stéphane Dujarric.

PAM se asigură „să depună toate eforturile pentru a creşte ritmul operaţiunilor cât mai curând posibil şi pentru a creşte numărul destinaţiilor”, a spus purtătorul de cuvânt.

„În plus, este pe punctul de a se înfiinţa un pod aerian pentru a transporta articole nealimentare, cum ar fi consumabile medicale şi alte provizii de urgenţă, acolo unde sunt cele mai necesare”, a adăugat el, de asemenea, fără alte detalii.

sursa foto: Turnul Sfatului

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole