Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Tendință îngrijorătoare în rândul populației din Cluj, prevalența obezității în rândul preadolescenților aproape se dublează în opt ani, la nivelul populației generale crește cu aproape 20%.
Actualdecluj.ro a prezentat cum arată incidența obezității în Cluj, după ce a formulat o solicitare în acest sens la Direcția de Sănătate Publică din Cluj, solicitând incidența acestei boli pe segmente de vârstă în urmă cu zece ani, în 2016, și cele mai recente raportări – în 2024.
În opt ani numărul cazurilor raportate a crescut cu aproape 20%, de la 765 cazuri în 2016 la 906 în 2024, în condițiile în care populația județului a scăzut (aici detalii).
Datele privind prevalența obezității înregistrate sub codul CIM E66 obținute de actualdecluj.ro arată o creștere îngrijorătoare între 2016 și 2024, atât ca număr total de cazuri, cât și ca distribuție pe grupe de vârstă. Dacă în 2016 erau raportate 765 de cazuri, în 2024 numărul a ajuns la 906 — o creștere de aproximativ 18% în opt ani, care reflectă o tendință consistentă cu datele europene privind epidemia de obezitate.
Cea mai alarmantă schimbare se observă însă nu în cifra totală, ci în rândul preadolescenților și adulților, unde numărul s-a dublat.
La grupa de vârstă 10–14 ani, numărul cazurilor a ajuns de la 30 de cazuri în 2016 la 58 în 2024 – aproape dublu.
La fel, la segmentul de vârstă 30-34 de ani numărul crește de la 25 la 50 în condițiile în care vorbim de unul dintre cele mai active segmente de vârstă. Să mai precizăm că la segmentul de vârstă 20-24 ani numărul crește de 7 ori, de la 5 la 38.