Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Unul dintre apropiații președintelui american, Larry Glick– vicepreședinte executiv al Trump Organization – a ajuns ieri în România, pentru a parafa două ample afaceri imobiliare, în parteneriat cu omul de afaceri clujean, Ștefan Berciu (proprietarul SDC Imobiliare). Conform informațiilor G4Media.ro, Glick a aterizat joi, după-masa, la Cluj, însoțit find și de Daniel Constantin, românul care conduce de ani de zile „Trump International Hotel & Tower Chicago”, având funcția de vicepreședinte (vezi foto sus și jos). Aceștia s-au întâlnit cu afaceriștii clujeni Ștefan Berciu și Avram Gal.
Cei doi americani sunt în România pentru a inspecta amplasamentele dedicate investițiilor plănuite de familia președintelui Donald Trump, iar în perioada următoare este așteptat în țara noastră și Eric Trump – reprezentantul direct al Trump Organization, spun sursele G4Media.ro.

sursa foto: ActualdeCluj
Reamintim că trustul Trump Organization – care administrează afacerile lui Donald Trump – este condus de cei doi copii ai președintelui american, respectiv de Eric Trump și Donald Trump jr. În ultimii patru ani, afacerile familiei Trump s-au extins vertiginos în Asia, Africa, Arabia Saudită, iar mai nou și în Europa de Est.
În România, familia Trump plănuiește două proiecte imobiliare de anvergură pe segmentul de lux (terenuri de golf și hoteluri) – așa cum anunța recent ActualdeCluj.ro : în București (zona Otopeni, în vecinătatea terenurilor deținute de omul de afaceri Ion Țiriac), și în Cluj Napoca, pe dealul Borzaș (cartierul Somșeni), în cadrul proiectului „Transilvania Smart City” – care a fost deja început de omul de afaceri Ștefan Berciu (patronul SDC Imobiliare).
Presa locală a detaliat că în cazul Clujului se intenționează dezvoltarea unui turn de 30 de etaje care să preia și funcțiunea hotelieră dar și a unui centru comercial de circa 100.000 de metri pătrați. Atât investiția din Cluj-Napoca, cât și cea din București ar cuprinde și terenuri e de golf, proiectul din București urmând să fie dezvoltat în Otopeni, zona pădurii Băneasa. Despre investiția din Cluj-Napoca, încă nu s-au avansat alte date.
Fiind partener de afaceri cu SDC Imobiliare de mai mulți ani, Gabriel Constantin a fost prezent la Cluj încă de la finele anului trecut, pentru a inaugura împreună cu omul de afaceri Ștefan Berciu cel mai nou proiect imobiliar din Cluj-Napoca al dezvoltatorului clujean, Septimiu Mureșan Residence. Vom reveni cu detalii despre aceste investiții.
Cine este dl. in turcoaz?
Trump first, America second!
Au venit să plângă pe umărul unui altuia.
Prosht.ii se bucura! Nu va entuziasmati,Trump nu stie unde e Romania pe harta,si in al doilea rand e doar o termita. Are castiguri fara sa fie interesat daca distruge sursa castigului,si daca face asta in Sua,printre votantii lui idi.ot.zi,o va face oriunde pe Planeta.
Is sătul de trumpologii lui pește prajit. As spera ca SRI sa-i urmarească foarte atent. E clar că americanii vor sa refacă lumea în imagine lor, unde profitul e rege și masele sunt ignorate și folosesc toate mijloacele disponibile.