Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O ursoaică şi doi dintre cei trei pui ai ei au murit după ce au fost loviţi de un tren în apropierea localităţii Ozun, au informat reprezentanţii Gărzii de Mediu Covasna, transmite Agerpres.
Potrivit acestora, cel de-al treilea ursuleţ a fost capturat şi transportat în judeţul Harghita, la un centru de reabilitare a puilor orfani.
„În data de 13 mai 2024, ca urmare a unui apel telefonic din partea reprezentantului comunei Ozun, prin care am fost informaţi despre faptul că, pe raza localităţii Ozun, o ursoaică cu trei pui au fost loviţi de tren, reprezentanţii Gărzii de Mediu Covasna, APM Covasna, primăriei comunei Ozun, medicul veterinar şi reprezentantul fondului cinegetic s-au deplasat la faţa locului unde au constatat faptul că o ursoaică şi doi pui de urşi au fost accidentaţi mortal. Cel de al treilea pui de urs a fost capturat şi transportat de către APM Covasna la Centrul de reabilitare a puilor orfani din localitatea Bălan, judeţul Harghita”, au precizat reprezentanţii Gărzii de Mediu Covasna, pe pagina de Facebook a instituţiei.
Cadavrele urşilor ucişi de tren au fost transportate pentru incinerare la o unitate autorizată, mai precizează sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)
Noroc cu trenurile!