Mediafax
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O ursoaică cu doi pui este blocată într-un gard de sârmă, pe o uliță din satul Valea Lupșii, în județul Alba, anunță Jandarmeria.
„Com. Lupșa, Sat. Valea Lupșii, zona Pe Seliște. Se reclamă faptul că pe ulița din sat se află o ursoaică cu doi pui. La apel s-a deplasat un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montani Roșia Montană”, se arată în comunicatul citat.
Reprezentanții Jandarmeriei mai precizează că ursoaica este blocată intr-un gard de sârmă și, pentru eliberare, trebuie să fie tranchilizată.
Cineva zicea ca gardurile, folosite in statele civilizate, nu sunt eficiente impotriva urșilor. Eu cred ca atunci când vor întâlni a doua oară un gard, acești urși nu se vor mai apropia de el…Dacă vor mai avea ocazia și nu vor fi împușcați pentru trofee.