Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, transmite Agerpres.
La faţa locului au intervenit pompieri, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi poliţişti rutieri.
„Ajunşi la locul indicat, pompierii au găsit în afara autoturismului o persoană în stare de inconştienţă. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare de către echipajele SMURD şi SAJ. Din păcate, victima, o tânără în vârstă de 20 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, în timp ce o tânără în vârstă de 20 de ani, din Crăcăoani, conducea un autoturism pe strada Ion Creangă, din oraşul Târgu-Neamţ, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un podeţ betonat. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul tinerei şi rănirea altor trei persoane, pasageri în autoturism, cu vârste de 16, 17, respectiv 18 ani, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul principal Ramona Ciofu.
Cei trei tineri răniţi au fost transportaţi la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu-Neamţ.
Articolul continuă mai jos
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.