
O moară veche de lângă Vulcanii Noroioşi devine centru educaţional culinar Slow Food Buzău
Fosta moară din satul Policiori va fi reabilitată şi transformată în „Moara dintre Foc şi Pământ”, un centru educaţional culinar interactiv, aflat la doar câţiva kilometri de Vulcanii Noroioşi, transmite News.ro.
Ţinutul Buzăului este vizitat anual de peste 100.000 de turişti, însă până acum nicio moară veche nu a fost reabilitată şi transformată într-un centru educaţional de gastronomie locală. Proiectul aduce împreună patrimoniul local, educaţia gastronomică, sustenabilitatea şi turismul responsabil. Noua destinaţie va găzdui ateliere de panificaţie, demonstraţii culinare, expoziţii despre tradiţiile morăritului şi activităţi educaţionale pentru copii şi turişti – un parcurs complet „de la grâu la pâine”, cu accent pe experienţă directă.
Proiectul vine cu beneficii directe pentru comunitate: sprijinirea producătorilor locali prin crearea de noi oportunităţi economice, atragerea de turişti şi diversificarea punctelor de interes în zonă, promovarea vânzărilor directe, formarea tinerilor în spiritul valorilor tradiţionale şi revitalizarea patrimoniului local. Această iniţiativă adaugă o nouă dimensiune atractivă comunei Scorţoasa, completând oferta turistică reprezentată de Vulcanii Noroioşi.
„Este mai mult decât o reabilitare a unei clădiri vechi – este readucerea la viaţă a unui simbol local şi o contribuţie valoroasă la dezvoltarea sustenabilă a regiunii. Moara va deveni un loc viu, unde tradiţia se întâlneşte cu educaţia şi inovaţia socială”, a declarat Thorsten Kirschner, iniţiatorul comunităţii Slow Food Buzău.
Demararea proiectului a primit recent aprobarea Consiliului Local Scorţoasa, urmând reabilitarea morii şi deschiderea acesteia către comunitate şi vizitatori.
„Este un proiect important pentru comuna noastră, nu doar pentru că valorificăm o clădire abandonată, ci şi pentru că ne dorim să oferim un exemplu de bună practică în parteneriatul public-privat, cu beneficii reale pentru întreaga comunitate”, afirmă Vasile Săcuiu, primarul comunei Scorţoasa.
Obiectivele proiectului:
● Conservarea patrimoniului şi recondiţionarea mecanismelor originale ale morii
● Crearea unui traseu educaţional interactiv pentru copii şi turişti
● Susţinerea producătorilor locali printr-un magazin artizanal cu produse certificate Slow Food
● Diversificarea ofertei turistice din apropierea Geoparcului UNESCO „Ţinutul Buzăului”
Ţinutul Buzăului este vizitat anual de peste 100.000 de turişti.
Peste 80% dintre produsele oferite la Moara dintre Foc şi Pământ vor proveni de la peste 20 de producători locali (parteneri sau membri) Slow Food şi producători din zona Scortoasa/ Vulcanii Noroioşi.
În primii doi ani, proiectul va găzdui peste 30 de ateliere şi va primi peste 2.000 de copii şi turişti.
Bugetul proiectului este estimat la 150.000 EUR şi va fi acoperit din surse proprii, sponsorizări şi venituri generate din activităţi educative şi comerciale. Proiectul urmăreşte să devină un model de dezvoltare sustenabilă, non-profit, dedicat comunităţii locale.
Organizatorii invită companii, organizaţii şi persoane fizice să susţină proiectul prin sponsorizări financiare, donaţii de materiale ecologice sau implicare voluntară. Sponsorii vor beneficia de recunoaştere oficială şi vizibilitate atât la nivel local, cât şi naţional.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.