Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O maşină a lovit mai multe oi care se deplasau, miercuri seară, pe DN 22, fără a exista persoane rănite. Poliţiştii au anunţat că circulaţia se desfăşoară îngreunat, în condiţii de ceaţă.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că un autoturism a lovit mai multe oi, care se deplasau pe carosabil, pe DN 22 Ovidiu – Babadag, în afara localităţii Cogealac din judeţul Constanţa. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omeneşti. Traficul rutier se desfăşoară îngreunat, în condiţii de ceaţă, au precizat poliţiştii.
“Recomandăm conducătorilor să reducă viteza de deplasare, să folosească luminile de ceaţă din dotarea autovehiculelor, iar pietonilor să nu circule pe partea carosabilă şi să se angajeze în traversare doar prin locurile marcate corespunzător şi după ce s-au asigurat că intenţia lor a fost observată de şoferi”, a transmis Infotrafic.
sursa: News.ro