
O înfrângere a Ucrainei ar încuraja acțiunile Chinei împotriva Taiwanului, declară un înalt responsabil militar taiwanez
Dacă Rusia învinge în Ucraina aceasta va încuraja acţiunile Chinei împotriva Taiwanului, iar Taipeiul speră ca Ucraina să câştige în conflict, a declarat săptămâna aceasta un ofiţer taiwanez de rang înalt (în activitate) în timpul unei rare vizite efectuate în Europa pentru a participa la un forum pe teme de securitate în Polonia, potrivit agenției de știri Reuters, citate de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Taiwanul, pe care China îl consideră ca fiind teritoriul său, a găsit din ce în ce mai multă înţelegere în anumite părţi ale Europei Centrale şi de Est de la invazia Rusiei în Ucraina în 2022, chiar dacă aproape toate ţările europene menţin legături diplomatice oficiale doar cu Beijingul şi nu cu Taipei.
Spre deosebire de SUA, Europa nu mai vinde Taiwanului echipamente militare scumpe pentru a nu-şi atrage mânia Beijingului, iar vizitele oficiale ale ofiţerilor militari taiwanezi în Europa sunt extrem de rare, notează Reuters joi.
Exprimându-se marţi la Forumul de securitate de la Varşovia, Hsieh Jih-Sheng, adjunct al şefului Statului Major General pentru informaţii al Ministerului Apărării din Taiwan, a declarat că războiul din Ucraina este urmărit îndeaproape la Taipei.
„Le dorim (ucrainenilor) victoria”, a spus el, într-o înregistrare video difuzată online de la acest eveniment, la care a participat personal, purtând uniformă militară completă şi vorbind în limba engleză.
„Sunt multe lucruri pe care le putem învăţa din teatrul de operaţiuni ucrainean, pe care noi le putem îmbunătăţi pentru pregătirea noastră generală”, a adăugat Hsieh.
„Înfrângerea Ucrainei va semnala că China poate adopta o atitudine mai agresivă faţă de Taiwan”, şi-a exprimat temerea înaltul responsabil militar taiwanez.
Ministerul chinez de Externe nu a răspuns deocamdată unei solicitări de comentarii din partea Reuters. Diplomaţia Beijingului a condamnat luni participarea ministrului de externe taiwanez Lin Chia-lung la acelaşi forum, afirmând că Taiwanul încearcă să exagereze ameninţarea din partea Chinei.
În intervenţia sa, Hsieh a tras un semnal de alarmă cu privire la exerciţiile militare comune ale Chinei şi Rusiei.
„Dacă China va acţiona împotriva Taiwanului, în timp ce Rusia îşi intensifică ofensiva în Ucraina, lumea s-ar putea confrunta cu o criză geopolitică pe două fronturi”, a avertizat el.
„Europa lupţi astăzi pentru propria ta securitate. Dacă ne ajutaţi, putem preveni posibilitatea unui război în regiunea Indo-Pacific”, s-a adresat europenilor oficialitatea militară taiwaneză.
Taiwanul s-a alăturat sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei şi a studiat, de asemenea, modul în care armata ucraineană, de o dimensiune mult mai mică, a reuşit să lupte împotriva vecinului său uriaş, trăgând învăţăminte despre modul în care ar putea face faţă unui eventual atac chinez.
Taiwanul a denunţat în ultimii cinci ani intensificarea presiunii militare chineze, atât prin jocuri de război, cât şi prin activităţi în „zonă gri”, care nu ajung la un conflict deschis, dar sunt menite să exercite presiune, inclusiv atacuri cibernetice şi sabotarea cablurilor submarine.
Hsieh a afirmat că Taiwanul şi Europa ar putea învăţa unul de la celălalt, subliniind că Taipeiul dispune de o experienţă considerabilă în combaterea dezinformării, lucru pe care l-ar putea împărtăşi Europei.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.