G4Media.ro

O fetiță de 6 ani a fost ucisă în județul Dâmbovița. Autorul…

O fetiță de 6 ani a fost ucisă în județul Dâmbovița. Autorul crimei ar fi chiar unchiul fetiței, care le-a relatat polițiștilor că a ucis copilul ca să se răzbune pe fratele său

Crimă înfiorătoare în județul Dâmbovița, comuna Cojasca. Un bărbat a anunțat poliția, sâmbătă,  că a omorât o minoră în vârstă de 6 ani. Criminalul le-a spus oamenilor legii că se afla într-o pădure, în apropierea locuinței sale din Cojasca.

La fața locului, polițiștii au constatat că aspectele sesizate sunt reale, autorul fiind găsit lângă corpul neînsuflețit al fetiței.

„Din primele date s-a stabilit că autorul era în conflict cu fratele său și ca să se răzbune i-a luat fetița de la domiciliu și a ucis-o în pădurea de la marginea localității”, se precizează în informarea transmis de IPJ Dâmbovița.

Fetița a fost tăiată cu un cuțit în zona gâtului.

Criminalul se află în custodia poliției.




Vom reveni cu detalii pe marginea acestui subiect.

Sursa Foto: arhiva/captura

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Ar trebui jupuit pe viu, si lasat prada ursilor. Mortii lui de nenorocit

    • Prietene, esti un retardat! Cum lei sau lupi nu mai sunt, raman insectele si ursii.. Nu am nimic cu ursii, ratonule! Dar tu si cu oligofrenul asta nenorocit, ar trebui sa stati legati de acelasi pom

    • În loc să mărească pedepsele pentru orice tip de infracțiuni, pesedei lui Dragnea,Ciolacu, Ciordache et.co. cu mâna lui Slugărel Toader, s-au dat peste cap să schimbe toate legile din Codul Penal.
      Doar inconstientii care continuă să pună ștampila pe acest Grup Infracțional Organizat numit PSD, au uitat cea mai abominabilă lege din istoria justiției românești, Legea Recursului Compensatoriu.

      Ce a făcut ucigașul fetiței, nu se compara nici pe departe cu răul făcut României de acești pesedisti nenorociți.

    • @ geta

      canta la alta masa

      unchiu tau avea probleme grave la mansarda.. cred ca i trasatura de familie cand citesc si aberatiile tale

  2. Caz izolat? Din pacate, nu.
    Are probleme psihice? Probabil ca da.
    DAR, astia sunt cei, care urla si striga in gura mare: „familia traditionala „!!!
    Cate cazuri similare s-au inregistrat in familii asa-zise ” ne-traditionale” ? Eu personal, nu cunosc nici macar unul .
    DAR, din pacate, cunosc cazuri din familii asa-zise „traditionale „, unde s-au căsăpit frati si surori, parinti si copii pt. te miri ce.
    Unchiul meu, fie iertat, l-a batut măr pe bunicul meu (tatal sau) . Si pe matusa mea de mai multe ori. De cate ori matusa mea a dormit noaptea in vie? Numai D-zeu stie.
    Si acest unchi al meu era pt „familia traditionala ” si mergea duminica de duminica la biserica .
    Atât am vrut sa spun.
    Un om, asa-zis „om”, a omorât un înger.
    Oare câti asa-zisi ” om” mai exista?
    Oare câti asa-zisi „om” latră pt asa-zisa „familie traditionala „?

    • Insinuarea ca ar fi o legatura cauzala intre familiile heterosexuale asa zis traditionale si crime nu este doar un rationament gresit, este o idiotenie.

      In relatiile ”netraditionale” exista crime cate vrei si ar fi la fel de idiot sa vezi acolo o legatura cauzala.

    • Foarte corect punctat, @Filozofule

  3. Asa e. So dreptate. La acceasi concluzie am ajuns si eu.
    „Apropos de „familia tradițională”, cele mai multe crime fiind înregistrate în familii de rit musulman(așa zise crime de”onoare”) urmate de cele hinduse, sectare, lgbt(unde gelozia, mult mai intensă, este cauza principală a crimei) și la urmă cele aparținând de cultul ortodox, catolic, protestant sau neoprotestant. ”
    Deci?

  4. Doar la sudisti si moldoveni se intampla lucruri de genu, niste alcoolisti salbatici care nu au ce cauta in societatea civilizata.
    Din nou demonstrati ca sunteti cu 500 de ani mai inapoiati.
    Si va mai dati in flatulente pe net cand la voi in ograda se omoara copii din razbunare…
    Niste handicapati, aia sunteti!

    • Hai sic tir!

    • Esti un idiot! Ai tu o situatie a crimelor si ai citit ca astea se intampla doar in zonele mentionate?
      De exemplu tot o crima e si faptul ca maica-ta a slobozit in viata un cretin !
      Nu sunt din niciuna din zonele geografice mentionate…dar nu pot sa nu remarc cata prostie e in „Romania educata” !

  5. Fapte de astea marete se fac din cauza IQ’ului marit peste 300 ca urmare a programului Romania Educata! :)))))

  6. sau puteti s-o puneti pe aia cu clotilda, ca si aia avea poza cu degetele in ochi, si aresta din gura

    ia sa fi avut suspectul un 15% in sondaje, ce mi ti-l aresta kodruza

  7. Nenea asta este mai rau si decat Cain.

  8. Dacă mergi cu mașina prin Romania și te uiți la fețele celor de pe marginea drumului, îți dai seama imediat ca nu mai avem nici un viitor . Țigani, căruțe, puradei desculți pe mijlocul drumului. Dacă nu realizezi ce se întâmplă înseamnă că ești la fel ca ei. Nu se poate. În scurt timp o sa vedeți știri ca o sa își mănânce nou născuții încă de la naștere. Au creierul ca acum 200000 ani și nu realizează nimic din ce fac. Nu au discernământ. Treaba este nasoală.

  9. Că-si mănâncă copiii,e una,treaba e că te mănâncă pe tine când treci pe acolo cu mașina,în drumeție,ca în țările alea din America de Sud!