G4Media.ro

O fată de 10 ani dintr-un sat din Tulcea este însărcinată în…

Sursa foto: Pexels

O fată de 10 ani dintr-un sat din Tulcea este însărcinată în luna a cincea / Primarul: Mama ne-a spus că fata s-a jucat cu un băiat. Noi monitorizăm acum situaţia

O fată în vârstă de 10 ani, din satul Agighiol, comuna Valea Nucarilor, este însărcinată în luna a cincea, iar autoritatea locală spune că monitorizează situaţia copilei, prin intermediul asistentului comunitar.

Primarul comunei Valea Nucarilor, Maria Lenţa, a declarat, pentru Agerpres, că situaţia a fost adusă la cunoştinţa autorităţii locale de angajaţii şcolii.

„Mama fetei spune că a fost la doctor şi că sarcina decurge normal, dar nu ne-a dat numele medicului. Ne-am propus să mergem cu ele la doctor din nou”, a afirmat primarul comunei.

Ea a mai spus că fata provine dintr-o familie cu risc social care numără şapte copii.

Mama fetei s-a mutat cu copiii în Agighiol în luna iunie. A venit din Tulcea cu concubinul. Ea ne-a spus că fata de 10 ani s-a jucat cu un băiat. Noi monitorizăm acum situaţia fetei”, a menţionat primarul Maria Lenţa.

Potrivit acesteia, situaţia fetei din satul Agighiol a fost adusă şi la cunoştinţa Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Datele făcute publice anul acesta de Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului arată că în ultimii ani a crescut îngrijorător numărul mamelor minore din judeţ. Astfel, în ultimii cinci ani, în judeţ au fost înregistrate 41 de cazuri de mame minore, dintre care şase au abandonat copilul nou-născut, iar şapte cupluri mamă-copil au beneficiat de serviciile centrului maternal din Tulcea.

Sursa foto: Pexels

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

37 comentarii

  1. Parca de la joaca nu se intampla asa ceva… Intrebarea e cat ani avea baiatul, 65? Sigur ca putina educatie sexuala ar fi facut mai mult rau, decat bine… In special in ce priveste pudoarea romanului traditional.

    • Politia e de vina pentru tot, deci si pentru asta

    • Drept ati spus: nu educatia sexuala lipseste, ci educatia morala. Sex se face de mii de ani, fara educatie sexuala.

    • Asta-i Romania educata pe care o visează mobilierul de la Cotroceni,mai vor și educație sexuală demonii,pai ce educație sa le mai dai la ăștia că sunt gata educați.De educație morală nu zice nimeni nimic,astea sunt consecințele distrugerii practicate de nenorociții care ne conduc de la lovitura de stat,asta au vrut, distrugerea moralității și a tot ce tine de educatie.Banditii de la butoane ne vorbesc de toată gama de crize reale sau închipuite,dar fac mâlc când este vorba de criza morală în care ne zbatem,asta-i adevărata criza,dacă o rezolvam pe asta toate celelalte crize dispar.Cand suntem lacomi,hoți,mincinoși,mânați numai de materialism și rapacitate nu suntem decât niște imorali sălbatici.

    • Cunosc un caz similar cu o mamă și fică. Concubinul mamei a lăsa-to gravidă și pe fiică. Fiica are un băiat cu tatăl vitreg, mai are două surori ce sunt făcute de mă-sa cu concubinul. Și cu toate astea, ei trăiesc împreună. Sunt de etnie rromă. Bine că încă nu le-a lăsat și pe fetele lui naturale gravide, au vârste mature între 12 și 13 ani, specific nației, sunt dezvoltate. Nașpa e că nu s-a luat nici o măsură în ciuda situației în care se află.

  2. Vedeti, de aia astept eu migrantii. Porcii astia de barbati romani se joaca numai la categoria „sub 80 kg”.

  3. Victime ale statului aproape esuat si ale societatii aproape de comuna primitiva

  4. Ok, si l-au prins pe faptasul care ”s-a jucat” cu fata? In mod sigur nu au jucat hambal ci poate coarda.
    Faptul ca cei de la scoala au sesizat sarcina probabil vizibila iar parintii nu au anuntat politia ar implica si o problema in familie. Poate joaca asta aducea bani constanti familiei.
    Declaratiile primaritei sunt jalnice: ”Monitorizam situatia”. In loc sa monitorizeze mai bine ar pune maina sa ia ceva masuri sa identifice faptasul, sa identifice cauzele care au dus la aceasta situatie, sa gaseasca solutii ca aceasta joaca sa nu se repete cu ceilalti membrii ai familiei.

  5. Am avut recent un caz in supraveghere…in care minora de 15 ani a venit la spital sa nasca,iar mama ei era insarcinata in luna 7…tot cu aceeasi persoana !

    Nu e greu de ghicit cine era.
    Era concubinul !

    Despre ce discutam aici? Despre un stat in care protectia copilului e doar un concept pe hartie si sarcina unei copile numai o stire de senzatie la TV@

    • ai tras repede concluzia fara să gândești și să știi toate detaliile procurorule :)))

    • Educația sexuală în școli lipsește și se vede, precum conduita socială. Educație sexuală nu te învață cum să faci sex: că ai băgat și ai scos. Te învață cum să te protejezi, ce să nu faci, cum să eviți o sarcină nedorită, despre contracepții, despre riscurile care apar când îți începi viața sexuală, multe informații pentru mame și tați. Vaccinarea contra HPV, mituri despre sex, despre problemele de sănătate la bărbați și femei, despre riscul de deces după naștere etc. Am văzut mai multe persoane care au educație sexuală și sunt mai precaute decât cele care habar nu au de așa ceva. Și despre conduita civică nici nu mai vorbes.

    • Este vorba de un caz rar de barbat care sexeaza doua femei. El saracul nu poate sa impregneze nici macar una. Imediat il ia grasa cu texte, ca stai asa, ca sa fac facultati, sa fac cariera, sa fac averi etc. Si face si el ce are ursul in loc de mana.

  6. Unde e Tulcea asta, in Vaslui?

  7. Ce ziceți dacă se dovedește că ” băiatul” e concubinul mamei???

  8. E revoltator-fara un strop de educație! Cauta-faptasul si arestati-l- eu cred ca este concubinul mamei-iar copila de frica nu spune nimic! Am vazut caz pe viu cînd fata de 19 ani era virgină si însărcinata in luna4,apoi a nascut prin cezariana! Dar final fericit,s-au casatorit,au o familie frumoasa si tot din joaca pe vremea ceausista!Eu lucram asistent la obst-ginec!Nu spun povești! O zi bună!

  9. Izmenele de cand e lumea tot izmene.Instinctele sunt instincte .Lasati poliția.Lasati primaria.Astea nu stau sa pandeasca cine si cu cine.
    Golul si problema cea mare este educatia in Romania.Educatia in general.Este pusa pe ultimul plan.
    Profesorii nu sunt respectati.Unii din ei isi fac treaba conform remunerarii primite de la stat si a respectului de la parinti si elevi.
    Multi copii cresc ca buruienile.Daca le uda ploia e bine.Daca nu, vad ei ce fac.
    Eu nu zic ca in familiile cu scoli nu se mai intampla dar procentajul este infim mai mic.
    Eu sunt convinsa ca tatal pruncului este si el un semianalfabet.
    Dar noua astea ne plac.
    Prosti și mulți.

  10. Numai stiri bune

  11. La pariu ca baiatul e concubinul mamei? In alta ordine de idei, ce monitorizeaza aia? Ar trebui desfiintate directiile alea de protectie a copiilor, nu fac nimic in afara de stat la birou pe facebook si incasat salarii. Gravide minore avem si cu directiile alea inutile si fara ele.

  12. Tulcea se afla în județul Tulcea . Ai înțeles ? Să fie clar …

  13. S-a jucat cu un băiat. Nu cumva băiatul este tocmai concubinul ? Acea mama ar trebui sa facă pușcărie. Iar voi cei care susțineți ca sex se face de mii de ani fără educație sexuala da asa este și rezultatul este cel de acum. Se nasc copii ai nimănui, care ajung fără educație și care la rândul lor perpetuează „specia” !!!

  14. Ce-l mai vinovat este mama fetitei care sigur a stiut de situatie dar a tacut e o minciuna ca sa jucat cu un baiat. Trebuie sa se afle adevarul si cel vinovat sa plateasca cu ani grei de puscarie

  15. Incidente de felul acesta se intampla peste tot in lume si nu tine neaparat de educatie. Adica cei educati ” rezolva „problema inainte sa fie facuta publica daca au suficienti bani. In alte tari nu prea rasufla in presa lucrurile astea. Toata treaba tine de moralitate nu de educatie sexuala .doar ca noua romanilor ne plac picanteriile acestea. Personal am fost la un cabinet ginecologic cand tocmai a iesit o bunica cu nepoata minora de brat, nepoata pasea cam nesigur ,un baiat de vreo 11 ani care cred ca le cunostea le arata cu degetul si zice” asta o facut avort”. Si nu erau deloc needucate si nici sarace nu erau, doar ca asta este propaganda celor ce vor sa bage sexologia in scoli.
    Mai bine ar introduce lectii de moralitate , românii isi pierd vertiginos aceasta insusire crestina si imbratiseaza imoralitatea si paganismul cu mult patos

  16. Putin probabil că o fata de 10 ani sa fie gravida, in multe cazuri, fetele având menstruație mai târziu. Dar, daca nu este o minciună, as vrea sa o ajut și, pentru asta vreau nume și prenume in privat: andregabriela7@gmail.com. Mulțumesc.

    • De exemplu,la unele fete,la vin si de la 8 ani,dar de obicei e normal sa vina după 10-11 ani.

    • Are 10 ani și 10 luni. Făcea sex de la 9 ani și după prima menstruație a venit și sarcina. Se întâmplă în căminele de gimnazii. Nimica nou. Copii needucați.

  17. Primarul monitorizează cu mare atenție. Verifica zilnic.

  18. Degeaba vorbiti de educatie, sta in firea fetelor, cand le mananca, se scarpina!

    E genetic, vine instantaneu, si multa curiozitate!

  19. Sper să va pice toate cărămizile de la casă în cap de autiști needucați și să va cadă și organul vostru falnic în dureri agonizante. Tuturor maimuțelor care zic că e vină fetei, mamei sau educației sexuale. Mai scoateți mâna din pantaloni și căutați pe google ce presupune genul asta de educație dacă tot plătiți internetul ăla în dumnezeii voștri. Scârboșilor!

  20. Cunosc un caz similar cu o mamă și fică. Concubinul mamei a lăsa-to gravidă și pe fiică. Fiica are un băiat cu tatăl vitreg, mai are două surori ce sunt făcute de mă-sa cu concubinul. Și cu toate astea, ei trăiesc împreună. Sunt de etnie rromă. Bine că încă nu le-a lăsat și pe fetele lui naturale gravide, au vârste mature între 12 și 13 ani, specific nației, sunt dezvoltate. Nașpa e că nu s-a luat nici o măsură în ciuda situației în care se află.

  21. https://www.facebook.com/1691968376/posts/10203180915759030/. Cam asa arata o educație sexuala de care avem nevoie în scoli.

  22. exact din cauza asta trebuie neaparat educatie sexuala in scoli , dar noi romanii nuuuu ca e pacat sa faci educatie sexuala… vai saracutii de noi . Nu ne mai facem bine nicodata cu mentalitatile astea de ” neanderthal ” !

  23. De vina nu e nici primarul nici polițistul .De vina e mama copilei .Ea ar fi trebuit să se ocupe de copii nu sa își caute concubin da? Dar pe ea o mînca de fatalau nu de copii .Ea ar trebuii pedepsită crunt .Și copii preluați in centre de plasament .Nu ținuți în continuare în acel mediu neprielnic .Promiscu .Așa ar trebuii făcut dar autoritățile stau să vadă în loc să se autosesizeze urgent .Iar asta că cei doi copii se jucau de-a mama și tata nu e o scuză .Ca mama trebuie sa verifici ce fac copii .Păcat de acești copii pe bune .