G4Media.ro

O companie de IT lansează primul smartphone românesc destinat gamerilor și fotografilor.…

O companie de IT lansează primul smartphone românesc destinat gamerilor și fotografilor. Ce poate face și cât costă TINKER

Compania românească CryptoDATA lansează vineri, 2 octombrie, un device destinat celor pasionați de jocuri, dar și fotografilor. Festivitatea de lansare are loc simultan prin intermediul unei transmisii live pe Facebook și pe Youtube.

Noul produs se numește TINKER și este un dispozitiv asemănător în mare parte unui telefon care este în același timp un aparat foto foarte performant, un minicomputer, o consolă de jocuri și un dispozitiv pentru comunicare, potrivit reprezentanților companiei care îl lansează.




TINKER va costa mai puțin decât salariul minim din România, spun producătorii. Producătorul spune că noul produs al companiei românești are un procesor cu o arhitectură mai specială pentru a împărți sarcinile și a-l face mai eficient și o baterie de 4.600 mAh.

Camerele telefonului sunt și ele performante (48 MP) și au integrat un modul de inteligență artificială. Ecranul este full display, iar camera nu afectează ecranul. Softul permite postarea directă pe orice platformă (share-ready on all platforms).

Reprezentanții CryptoDATA spun că au dorit să aducă pe piață ”un produs cu performanțe ridicate la un preț mai mic decât salariul minim din România”.

De asemenea, TINKER vine la pachet cu o serie de accesorii destinate pasionaților de jocuri.

CryptoDATA este o companie care dezvoltă tehnologii înalte în domenii precum securitatatea cibernetică, telecomunicațiile criptate, inteligența artificială și soluțiile blockchain.

Compania are în plan să lanseze și un vehicul electric, concept care o să integreze mai multe tehnologii dezvoltate de companie.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Pe langa aparat foto foarte performant, un minicomputer, o consolă de jocuri și un dispozitiv pentru comunicare, are si ventilator pentru zilele toride? Ca de umflat rotile stiu sigur ca n-o face.

    • Ai uitat „inteligenta artificala” si blockchain.

      Acum cateva zile era o stire cu un startap care baga inteligenta artificiala in agricultura, sprijinit de un „fond de investitii”. Dupa doua minute pe goagal am gasit ca „fondul” erau niste baieti abonati la fondurile UE. N-o sa-ti vina sa crezi ce s-a intamplat cu acel articol dupa ce am scris asta in comentarii, sub pseudonimul „nu sunt bani de pensii”.

      De-aia zic ca as vrea sa stiu cine investeste in Tinker. Iar e Innotech? Startup Nation? No Money For Alocheisan?

    • @Dacian Julien pe Bugetareala m-ai facut curios …daca mai era si ceva AR si VR erai omul meu …dar sunt foarte curios …potzi sa dezvoltzi ?

    • @Dacian, stimă, ai nas pentru Money milking schemes 🙂

    • @Dacian Julien,
      Iti raspund eu. Am tot asteptat ca vreun domn / expert in Tech sa desconspire marile nereguli cu firma asta, iar eu sa vin gingas sa scriu doar: „Acelasi lucru l-am observat si eu!” Insa se pare ca sunt nevoita sa-mi creez din nou karma negativa prezentand detaliile nu tocmai placute despre afacerea asta:

      Firma aparent are si cativa investitori relativ ok, gen CRBL, insa:
      1. Fondatorul CryptoData, Ovidiu Toma, este asociat in firma Karatbars, acuzata de scheme Ponzi, si probabil foloseste acei bani sa-si faca publicitate.
      Despre “Karatbars” se spune: “As any good Ponzi scheme, Karatbars and their founders, Herald Seiz, Josip Heit, Alex Bodi, and Ovidiu Toma fooled the clientele”. “Instead of buying gold, the executives used a lot of the incoming investment to buy luxury cars, villas, yachts, and even private jets. Scores of families have invested most of their life savings into KBCs, hundreds have spent all their money, while some even sold their house to get in on the action.”
      2. VOBP-ul pe care firma minte ca l-a “inventat” in 2019 a fost copiat din cercetarea “Secure End-to-End VoIP System based on Ethereum Blockchain” publicată in 2018.

      Deci avem furt de proprietate intelectuala, rebraduire a unor dispozitive de prin China si bani proveniti din scheme ponzi investiti in marketing si promovare. Compania nu este nici inovativa (geniul si inventiile nu se vor arata niciodata unor medicorii care se distreaza pe yahturi cum fac ei), ei utilizeaza inventiile altora, iar sursa de finantare este suficient de dubioasa incat sa necesite investigatii suplimentare.
      Cu un buget de $ milioane proveniti din scheme ponzi si alte potentiale activitati ilegale, buni de spalati prin publicitate, chiar si un mediocru poate sa isi faca publicitate si sa para un geniu fondator de companii inovatoare.
      Pentru antreprenorii onesti din Romania, modul de operare al acestei firme constituie concurenta neloiala.

      G4Media mai bine lua fondurile de la gurern si isi pastra independenta decat sa promoveze dubiosenii din astea.

      Ref:
      1. https://www.theguardian.com/technology/2019/nov/13/german-firm-told-to-wind-up-cryptocoin-business-after-pyramid-scheme-allegations
      2. https://www.businesstelegraph.co.uk/karatbars-internationals-founders-face-allegations-harald-seiz-josip-heit-alex-bodi-and-ovidiu-toma-crypto-daily/
      3. https://coinidol.com/karatbars-international-scam/
      4. https://www.regulated.io/germany-joins-other-countries-as-it-warns-customers-to-stay-away-from-karatbars/
      5. https://www.businesslive.co.za/money/2019-11-14-consumers-warned-to-stay-away-from-karatbars/

  2. Ok, un nub poate fi păcălit că performanța unui device foto o face numărul megapixelilor, spor pa vânzări :)))

    • Adevarul e ca cea mai buna camera la ora actuala de pe un telefon are 48 Mpx. Dar de la Xiaomi 10 Ultra pana la Infinx-ul sau Tecno-ul asta imbunatatit oleaca si rebranduit e cale lunga.

  3. Ca de obicei, jurnalism facut de amatori doar pentru a mai posta ceva.
    Nu inteleg de ati mai scris paragraful, trebuia doar linkul de Facebook si video-ul. De restul ne ocupam noi, cautam noi website, detaliile despre firma, etc. va facem noi treaba si poate va mai facem si o donatie.
    In fiecare zi sunt tot mai dezamagit de G4Media.

  4. Tech Specs?!

    • la 9:21. 6,39 Inch FHD Amoled 60hz, MTK Helio 90GT, 6GB RAM, 256 GB ROM, Rear Cameras, 48 mp, 16 mp, 5 mp, 5 mp, selfie motorized pop-up de 16 mp, baterie de 4800 mah.

    • MediaTek 90T, putin peste Snapdragon 730G, GPU va duce decent jocurile, dar in mod exceptional de bine. O asemenea configuratie pe plan mondial este considerat a fi undeva in clasa medie.
      TINKER probabil incearca sa copieze metoda si sa ia fata celor de la Allview, care nu fac altceva decat sa vanda pe la noi telefoane chinezesti de la Gionee, rebranduite. In anii precedenti cam 50% din telefoanele lor ajungeau in service.
      In rest…, marketing cu camera super faina, etc…
      Om vedea dupa testarile independente daca producatorul OEM a reusit sa construiasca un telefon pe masura marketingului si implementeze si un soft bun, inclusiv la camera.

  5. Din fericire exista nenumarati producatori, nu mai e ca pe timpuri Dacia masina nationala buna proasta, no matter what …

  6. Daca nu vine cu support pt. Resurrection Remix, xanmod kernel cu toate patch-urile ‘enabled’ si rootat(binary-ul ‘su’) degeaba. CPU Governor-urile ar trebui sa fie la dispozitia oricui si activate ‘default’ … Sa mai vorbim de filesystem ? XFS for the win.

  7. Adica au luat telefon chinezesc si au platit sa scrie Tinkur pe el?

    • Dap, e un umidigi S5 PRO rebranduit.

    • Buna intrebarea. Asa sunt si telefoanele „Orange” sau „Vodafone”, dar si „Allview” Noname-uri de slaba calitate. M-as astepta pe langa o slaba calitate a softului si la instabilitate si lipsa update-uri (la ce trebuie alea?). Dar cel mai bine vedeti comenturile despre originalul rebranduit.

  8. Din nou o stire care face din rahat bici.
    In ziua de azi si un copil care poate tine un mouse in mina, din citeva miscari de robot, „concepe” sisteme, gata facute de altii.

  9. @Dacian Julien pe Bugetareala m-ai facut curios …daca mai era si ceva AR si VR erai omul meu …dar sunt foarte curios …potzi sa dezvoltzi ?