Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O bucată dintr-un sarcofag din epoca romană, ce ar proveni din cetatea Tomis, a fost găsită de poliţişti în locuinţa unui bărbat din localitatea Valu lui Traian, bun cultural evaluat la valoarea de aproximativ 2.500 de euro, a informat, vineri seara, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, transmite Agerpres.
Bunul respectiv, ce face parte din patrimoniul cultural naţional, a fost folosit ulterior ca material de construcţie la valul mare de piatră din apropierea comunei Valu lui Traian.
„În cursul zilei de astăzi, 15 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale – Compartimentul Protejarea Patrimoniului Cultural Naţional al I. P. J. Constanţa au ridicat, în vederea indisponibilizării, de la domiciliul unui bărbat, din localitatea Valu lui Traian, un bun cultural susceptibil a face parte din patrimoniul cultural naţional. În fapt, bunul reprezintă o bucată dintr-un sarcofag de epocă romană, care ar proveni din cetatea Tomis, aflată pe teritoriul municipiului Constanţa, ulterior fiind folosită ca material de construcţie la valul mare de piatră (din apropierea comunei Valu lui Traian)”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.
Conform sursei citate, bunul cultural a fost datat de un expert din cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa ca aparţinând epocii romane (sec. al II/III-lea) şi evaluat la aproximativ 2.500 de euro.
În cauză, poliţiştii constănţeni continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural şi tăinuire.
Sunt foarte curios cum acel „expert” a evaluat obiectul la valoarea de 2500 euro. Oare dupa ce mercurial a facut calculele?
A doua intrebare ar fi „de ce a calculat valoare in euro si nu lei”?
Probabil acest expert face parte din echipa domnului presedinte!
Trebuia calculata in moneda romana (dinari, sesterti sau ce-o fi fost atunci) si aplicat indicele de inflatie.
Salut,
Multumesc pt raspunsul la a doua intrebare! Cum ramane cu prima ?
Ceva nu inteleg, cine a folosit bunul de patrimoniu la construirea valului mare de piatra? Omul l-a luat din valul de piatra sau din situl Cetatea Tomis?
Nenea jurnalistul, chiar e greu sa scrii cu mai multe detalii? Trebuie sa caut pe net toate informatiile? Poate tu esti localnic si este ceva ce stiu si copiii, dar eu nu sunt de pe acolo si nu stiu.
Corect, bune intrebari. Dar jurnalistii nostri nu sunt jurnalistii si se marginesc sa copieze comunicatele politiei, fara sa isi puna si sa puna intrebari…
Sunt curios cati ani cu executare va face amaritul asta pentru 2500 de euro.Probabil daca fura ceva in valoare de 2 milione de euro scapa basma curata:)
Romanii nostri fura orice: de la tablouri, carti rare, sarcofage! Si cine zicea ca suntem un popor fara cultura 🙂 Intrebarea tare e: cine naiba pinea un sarcofag rar cu valoare de 2500 euro intr.un val de pamant? Romanul nostru care l-a furat poate sa zica in apararea lui ca e un incult nevindecabil si nu stia ce e chestia aia. L.a luat sa isi faca si el un val de pamant. Chinezii de la sate luat caramizi din celebrul Zid Chinezesc asa ca avem si noi „chinezul” nostru. :))
La Slava Rusa, Tulcea, unde este Ibida, cetate romano-bizantina, lipovenii din sat si-au construit / consolidat gardurile cu piatra din zidurile cetatii ba chiar s-a gasit si o inscriptie intr-un asemenea gard.