Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O adolescentă în vârstă de 14 ani a fost grav rănită marți seară, în orașul Odobești, județul Vrancea, în urma unui accident rutier în care a fost implicată o trotinetă electrică, informează News.ro.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, incidentul s-a petrecut pe o stradă din oraș, după ce un băiat de 14 ani, aflat la ghidonul trotinetei, a încercat să evite un pieton. Manevra nu a avut succes, iar vehiculul s-a dezechilibrat și a acroșat un alt pieton, un adolescent de 15 ani, aflat pe carosabil, în apropierea unei stații de transport public.
În urma impactului, pietonul a suferit leziuni ușoare, însă pasagera aflată pe trotinetă a fost grav rănită. Aceasta a fost preluată în stare comatoasă de un echipaj medical de urgență și transportată inițial la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani, apoi transferată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Galați.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
Ce spune legea despre circulația cu trotinete electrice
Articolul continuă mai jos
Conform legislației în vigoare, trotinetele electrice pot fi conduse doar în anumite condiții (OUG 13/2020):
În cazul accidentului de la Odobești, mai multe dintre aceste reguli par să fi fost încălcate, inclusiv transportul unei pasagere pe trotinetă. Ancheta în desfășurare urmează să stabilească toate detaliile și eventualele responsabilități legale.