
O adolescentă de 14 ani și-ar fi convins concubinul să îi ucidă mama pentru că nu era de acord cu relația dintre ei / Victima a fost sufocată cu o pernă și înjunghiată cu un cuțit în gât / Agresorii au fost reținuți și vor fi aduși în fața instanței cu propunere de arestare preventivă
Un tânăr de 20 de ani și o fată de 14 ani au fost reținuți de polițiștii din sectorul 4 al Capitalei sub acuzațiile de omor calificat și instigare la comiterea aceleiași infracțiuni.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Pe 17.10.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală față de un inculpat, un bărbat în vârstă de 20 de ani, cercetat pentru omor calificat (comis cu premeditare), și o inculpată – minoră în vârstă de 14 ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la omor calificat (comis cu premeditare).
„În noaptea de 25/26 septembrie 2025, în timp ce se afla împreună cu minora la locuința acesteia din mun. București, sector 4, unde minora locuia împreună cu mama sa, inculpatul a exercitat asupra mamei minorei acte repetate de violență fizică, lovind-o cu obiecte dure, sufocând-o cu o pernă și aplicându-i o lovitură de cuțit în zona gâtului, provocând decesul acesteia”, au stabilit anchetatorii.
„Din probele cauzei a rezultat că inculpații aveau o relație cu care victima nu era de acord, astfel că inculpata minoră l-a determinat pe partenerul ei să îi ucidă mama. În acest scop, cei doi i-au administrat victimei somnifere într-un pahar cu suc, iar după ce victima le-a ingerat, inculpatul a acționat în modul expus mai sus. S-a mai stabilit că minora a fost cea care a pus la dispoziție cuțitul cu care inculpatul a înjunghiat victima”, susțin procurorii.
Cadavrul a rămas în locuință mai multe zile, timp în care inculpații au căutat un loc în care să abandoneze trupul victimei. Ulterior, cadavrul a fost introdus într-un sac din plastic și îngropat pe un teren din jud. Ilfov, fiind descoperit de autorități în data de 16.10.2025, într-o avansată stare de putrefacție, și transportat la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București pentru efectuarea necropsiei.
Cei doi inculpați au fost reținuți la data de 17 octombrie 2025 pentru o perioadă de 24 de ore. Procurorii urmează să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă a celor doi inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.
Serviciul Investigații Criminale Sector 4 a fost sesizat în legătură cu dispariția victimei în data de 13.10.2025, iar în cadrul demersurilor efectuate în dosarul de dispariție au fost obținute informații care au condus la găsirea cadavrului și la stabilirea situației de fapt.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri, care au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 4.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.