Home » Analize » Numărul persoanelor vindecate de COVID-19 din Belgia a depăşit, pentru prima dată, pe cel al bolnavilor internaţi

Numărul persoanelor vindecate de COVID-19 din Belgia a depăşit, pentru prima dată, pe cel al bolnavilor internaţi

Ascultă articolul

Numărul persoanelor vindecate de Covid-19 în Belgia, în ultimele 24 de ore, l-a depăşit, pentru prima dată, pe cel al bolnavilor internaţi, scrie Brussels Times, citat de News.ro.

În ultimele 24 de ore, 1.260 de persoane au fost diagnosticate cu Covid-19, numărul total al cazurilor fiind acum de 19.691.

Cifrele nu reflectă numărul exact al oamenilor afectaţi de Covid-19, ci depinde de numărul testărilor. Începând de duminică, în Belgia vor fi efectuate, în medie, 10.000 de teste pe zi. Săptămâna trecută, în ţară erau efectuate între 3.500 şi 4.500 de teste, potrivit vrt.be.

- articolul continuă mai jos -

Un număr de 164 de decese au fost raportate în ultimele 24 de ore, astfel că totalul a ajuns la 1.447.

Pentru prima dată de la începutul epidemiei în Belgia, numărul celor externaţi într-o zi l-a depăşit pe cel al bolnavilor internaţi: 504 oameni au părăsit spitalele, în ultimele 24 de ore, iar 499 au fost internaţi.

Potrivit datelor Institutului de sănătate, 1.261 de pacienţi sunt trataţi la terapie intensivă.

La nivel global, de la depistarea coronavirusului în China, la finalul anului trecut, au fost înregistrate peste 1,2 milioane de cazuri de infectare şi 64.800 de decese. Din totalul celor afectaţi de Covid-19, mai mult de 247.500 de oameni au fost vindecaţi.

sursa foto: Facebook

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole