G4Media.ro

Numărul catolicilor și protestanților din Germania care cred în Dumnezeu, în scădere

Numărul catolicilor și protestanților din Germania care cred în Dumnezeu, în scădere

Mulţi oameni în Germania care se consideră creştini nu cred de fapt în Dumnezeu, potrivit unui sondaj realizat de institutul Kantar Public la comanda revistei Spiegel şi citat vineri de DPA, preluată de Agerpres.

În 2005, 85% dintre catolici au declarat că cred în Dumnezeu, dar acest număr a scăzut la 75% în sondajul Spiegel publicat în Vinerea Mare. Procentul în cazul protestanţilor a coborât de la 79% la 67%.

În ansamblu, doar 55% din populaţia Germaniei crede că există „un singur Dumnezeu”, în timp ce în 2005 procentul era 66%.

Există scepticism şi în privinţa altor aspecte legate de credinţă: de exemplu, doar 58% dintre protestanţi şi 61% dintre catolici cred în învierea lui Iisus Hristos.

Cifra este deosebit de surprinzătoare în timp ce în acest weekend creştinii catolici şi protestanţi sărbătoresc învierea lui Iisus Hristos în duminica Paştelui după răstignirea şi moartea sa în Vinerea Mare. Credinţa în Înviere este considerată piatra de temelie a creştinismului.

Kantar Public a efectuat sondajul în perioada 12-14 martie şi a chestionat 1.003 persoane care au răspuns la întrebări precum „Credeţi într-un Dumnezeu?” şi „Credeţi că Iisus a înviat din morţi?”

Sursa foto: Pexels

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Interesanta si surprinzatoare această încercare de trecere din registrul banalului cotidian spre alte „orizonturi”. E Vinerea Mare pentru o parte a creștinătății si un astfel de articol pune punct framantarilor, mai mult sau mai putin sterile, din ultima vreme. Pentru unii, Iisus este o instanță, o valoare supremă, „pâinea si vinul” spiritual al vietii, pentru altii, un „paravan” dincolo de care se întinde „abisul” moral. Dacă ar fi sa-l citez pe dl Liiceanu, in „Așteptând o altă omenire”, cati dintre cei de azi mai sunt dispuși să accepte o „reconstrucție din adanc”?

  2. Iar acest lucru se vede in diferenta de evolutie intre Germania si Romania. La noi, 90% sunt habotnici si cred ca daca se dau credinciosi pot da spaga, fura, barfi ori face rau vecinului. Spre deosebire de nemti, suntem un popor inapoiat si orb.

    • Sau invers!

    • Bineinteles „Sau invers”, doar noi ne-am nascut crestini si suferind de continuitate dacica chiar eram crestini inca dinaintea nasterii lui Iisus, cred ca numai Rusii sunt mai crestini decat noi. In plus noi suferim si de un crestinism premonitoriu, cred ca dacii se afiliasera deja preventiv la a III-a Roma, numa’ turbatii aia de bon jour-isti si cu neomarxistii de la Bruxelles ne-au alterat credinta fortandu- ne sa masuram timpul in metru gregorian, papistas, fui!

  3. Problema e greşit pusă în secolul XXI. Adevărul religios, mitic, nu e neapărat adevăr istoric. Don Quijote n-a existat, dar povestea ne face mai oameni. Frică de zei n-au avut nici tiranii Antichităţii. Nu credinţa s-a diminuat, ci acceptarea unor valori supreme, sacre, consecinţa lehamitei fiind azi maximul de corupţie, acolo unde justiţia e schilodită politic.

  4. Adica exista catolici si protestanti care nu cred in Dumnezeu?

    • Da, oameni care respectă valorile alea (morale) și tradiția. Adică oameni care au evoluat de la „nu fur fiindcă așa zice Dumnezeu” la „nu fur fiindcă nu consider că e o idee bună”.

  5. dumnezeu/alah/etc— aceeiasi mizerie!!. Lasa-ti prostiile, daca vreti sa credeti in ceva! credeti in VOI!!