Home » Articole » Nouă expoziție la Muzeul Antipa: „Chipul bestiei. Perfecțiunea stă în detalii”, o incursiune în lumea ascunsă a insectelor

Nouă expoziție la Muzeul Antipa: „Chipul bestiei. Perfecțiunea stă în detalii”, o incursiune în lumea ascunsă a insectelor

12 iul. 2025
Nouă expoziție la Muzeul Antipa: „Chipul bestiei. Perfecțiunea stă în detalii”, o incursiune în lumea ascunsă a insectelor
Foto: https://www.facebook.com/muzeulantipa
Ascultă articolul

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” invită publicul de toate vârstele până pe 31 august să pășească într-o lume fascinantă vizitând expoziția de fotografie macro „Chipul bestiei. Perfecțiunea stă în detalii”, scrie publicația Zilesinopti.ro.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Semnată de fotograful Claudiu Mihai, „Chipul bestiei” dezvăluie detalii incredibile ale insectelor – ochi compuși ca niște bijuterii, mandibule puternice, antene delicate – și ne provoacă să descoperim frumusețea nevăzută a unora dintre cei mai mici locuitori ai planetei.

Pe lângă galeria impresionantă de imagini, vizitatorii sunt invitați să participe la o experiență interactivă. Prin scanarea unui QR code, aceștia pot descoperi ce specie se ascunde în spatele fiecărui portret și pot afla mai multe detalii despre insectele surprinse în fotografii.

„Chipul bestiei” este mai mult decât o incursiune fotografică – este o invitație de a privi natura cu alți ochi și de a înțelege perfecțiunea ascunsă în cele mai fine detalii.

Expoziția este curatoriată de autorul fotografiilor, Dr. Claudiu Mihai și de Dr. Luis Ovidiu Popa, managerul Muzeului „Grigore Antipa”.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole