Home » Articole » Norvegia anunţă că va comanda încă două submarine din Germania şi rachete cu raze lungă

Norvegia anunţă că va comanda încă două submarine din Germania şi rachete cu raze lungă

792
Norvegia anunţă că va comanda încă două submarine din Germania şi rachete cu raze lungă
Sursa Foto: US Navy
Ascultă articolul

Norvegia va comanda încă două submarine din Germania şi, separat, rachete cu rază lungă, a indicat vineri Ministerul Apărării, precizând că achiziţia acestor submarine se va face la preţuri mult mai mari decât la precedenta comandă, parţial din cauza cererii mari de echipamente militare, transmit Reuters şi AFP, transmite Agerpres.

Norvegia a comandat deja în 2021 patru submarine concernului german Thyssenkrupp Marine Systems (tkMS), pentru 45 miliarde de coroane norvegiene la acea vreme, primul urmând să fie livrat în 2029, a precizat Ministerul Apărării într-un comunicat.

- articolul continuă mai jos -

‘Norvegia este o ţară de coastă şi maritimă, iar submarinele sunt absolut esenţiale pentru apărarea ţării noastre. Constatăm o creştere de activitate a forţelor ruse în Atlanticul de Nord şi în Marea Barents’, a declarat ministrul Tore O. Sandvik, citat în comunicat.

‘În calitate de ”ochi şi urechi” ale NATO în nord, aceasta pretinde o mai mare capacitate de a ne arăta prezenţa, a supraveghea şi a descuraja în zonele apropiate nouă. În acest context, submarinele sunt absolut indispensabile’, a insistat el.

Nota de plata va fi, însă, ‘piperată’: pentru finanţarea achiziţiei, guvernul propune creşterea bugetului cu 46 miliarde de coroane (3,9 miliarde de euro), precizând că ‘costul unitar al submarinelor şi al sistemelor de arme’ s-a majorat din cauza creşterii costurilor materiilor prime critice şi al materialului de apărare.   

Într-un comunicat distinct, ministerul a anunţat achiziţia de rachete cu rază lungă, pentru suma de 19 miliarde de coroane.

Aceste arme vor permite atingerea, ‘cu mare precizie’, de ţinte la distanţe de până la 500 km, a indicat ministerul norvegian.

Norvegia şi Rusia împart în Marele Nord 198 km de frontieră terestră, precum şi o frontieră maritimă în Marea Barents.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole