Norocul doamnei Jourova: Primul oficial UE care are ocazia să vadă statul de drept din România în acțiune
Vicepreședintele Comisiei Europene pentru valori și transparență, Vera Jourova, se află de luni la București, pentru a verifica și evalua cum funcționează statul de drept, justiția și presa din România. Are noroc, pentru că rareori se întâmplă ca fix în timpul vizitei unui oficial UE să se întâmple ceva cu adevărat relevant pentru mersul lucrurilor din România. A venit, așadar, chiar la timpul potrivit.
Cu câteva zile înainte de vizita doamnei Jourova, justiția din România a venit și ea în ajutorul premierului Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat. Un judecător apropiat partidului de guvernământ a anulat toate acuzațiile de plagiat, apoi a făcut cerere de pensionare. Sentința a fost pronunțată pe 22 iunie și publicată a doua zi, deci premierul a fost spălat în justiție cu doar câteva zile înaintea vizitei înaltului oficial european.
Numai că o serie de detalii și informații culese din sistem indică faptul că dosarul premierului Ciucă a fost dirijat către un anumit judecător prin ”metoda coperta”, dezvăluită luni, în exclusivitate de G4Media.ro. Curtea de Apel nu a răspuns întrebărilor G4Media.ro decât după apariția articolului, explicând prezența dosarului Ciucă într-o cauză cu care nu avea nici o legătură drept ”o eroare tehnică”, fără să detalize în ce a constat eroarea și cum a fost ea posibilă.
Cu excepția ziarului Libertatea, nici o altă publicație din România nu a preluat dezvăluirile G4Media.ro despre șirul de probleme, una mai mare decât alta, la soluționarea dosarului Ciucă în instanță: legăturile judecătorului Marius Iosif cu liberalii, care l-au promovat în trecut în diverse funcții, cererea suspectă de pensionare după soluționarea cauzei, metoda prin care dosarul cu acuzațiile de plagiat a ajuns fix la judecătorul cu puternice afinități liberale, membru al aceleiași loje masonice din care a făcut parte până anul trecut și purtătorul de cuvânt al guvernului.
Toate aceste informații n-au trecut de cenzura și autocenzura celor mai multe publicații și televiziuni din România. Ele s-au asigurat și de această dată că în România este liniște. La fel au procedat și în cazul publicării proiectelor de legi privind siguranța națională, care sporesc semnificativ și periculos puterile serviciilor secrete. Au continuat să tacă și atunci când președintele României a amenințat G4Media.ro afirmând că publicarea proiectelor reprezintă o eroare majoră și a pus în discuție sursele jurnalistice, cu precizarea că știe cine sunt acestea.
În legătură cu aceste amenințări directe și grave la adresa unor jurnaliști independenți, denunțate ca atare de organizația Reporteri Fără Frontiere, am trimis o serie de întrebări și la Comisia Europeană, inclusiv la Vera Jourova, dar nu am primit deocamdată niciun răspuns direct. Indirect, Jourova a spus câte ceva în interviul acordat ziarului Libertatea, pentru care a declarat că are ”unele preocupări cu privire la deteriorarea peisajului mediatic din România”.
Cam prea indulgentă doamna Jourova, dacă se uită cu mai multă atenție doar la cazul de plagiat al premierului Ciucă, la presiunile din justiție și presă pentru mușamalizarea afacerii. Tot din cauza lui s-a ales cu presiuni incalificabile jurnalista Emilia Șercan, cea care a dezvăluit plagiatul. Ce ar trebui să se întâmple cu jurnaliștii din România pentru ca ”unele preocupări” să se transforme în ”îngrijorări serioase”? Să sară cu mașina în aer ca în Malta, să primască un glonț în cap ca în Slovacia? Doar atunci se pune în mișcare cu adevărat Comisia, sub presiunea uriașă a opiniei publice și când scandalul nu mai poate fi acoperit? Jurnaliștii pot fi reduși la tăcere prin cointeresare, amenințări și intimidare, fără să fie neaparat uciși, dar tot atentat la libertatea presei se numește.
Până atunci, Comisia pare dispusă să facă concesii politice României și să evalueze ”fezabilitatea unui posibil ultim raport MCV”, după cum s-a exprimat doamna Jourova în interviul acordat Libertatea. Președintele Klaus Iohannis, sub care „angajamentul politic pentru consolidarea statului de drept, reformele în domeniul justiției și lupta împotriva corupției” au devenit simple lozinci, cuvinte goale de conținut, i-a cerut din nou ”finalizarea, cât mai curând posibil, a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), pe baza evoluțiilor pozitive înregistrate de România”.
România ar dori ca ”monitorizarea să continue exclusiv prin mecanismul Uniunii Europene privind statul de drept, aplicabil tuturor statelor membre”, se arată într-un comunicat al Administrației prezidențiale.
Foarte posibil să se ajungă aici. Comisia Europeană este perfect conștientă de toate derapajele puterii de la București, de tentația autoritarismului ”pe sub masă”, de ”democrația militarizată”, de controlul presei și justiției, dar nu pare dispusă să accepte public că are de-a face cu o criză democratică în interiorul UE, cu o nouă Ungarie sau Polonie. A recunoaște că a apărut o nouă țară-problemă în Europa de Est înseamnă o nouă provocare politică pe care birocrații de la Bruxelles va trebui să o rezolve. Deja Comisia a dovedit că nu dispune de soluții eficiente în cazul Ungariei lui Orban, de exemplu.
Or, nimeni nu pare să aibă timp și chef la Bruxelles de o nouă corvoadă, care s-a adăuga oricum la lunga listă de probleme majore din UE, de la efectele războiului din Ucraina la criza energetică. Cine să-și mai bată capul acum și cu Bucureștiul, eternă sursă de dureri de cap, de crize și probleme?
România știe exact în ce poziție se află, ce cărți puternice are în mână, cât de mult o ajută conjunctura, poziția strategică în Europa de Est și de aceea își permite să facă o demostrație a modului strâmb în care funcționează justiția și presa chiar sub ochii vicepreședintei Comisiei Europene la Bucrurești, fără să-i pese foarte tare de ”valorile și transparența” pe care le apără, teoretic, doamna Jourova.
Comisia Europeană poate închide ochii dintr-un calcul pragmatic, așa cum a făcut cu Ungaria lui Orban ani de zile. Așa cum a făcut recent și cu Polonia, țară căreia i-a deblocat PNRR, deși atacurile la justiție nu s-au încheiat. Poate merge pe varianta unui compromis cu România, dar să nu se întrebe peste câțiva ani prin ce miracol au dispărut cele 30 de miliarde de euro din PNRR ca apa în deșert, unde s-au evaporat și de ce nu răspunde nimeni pentru asta. (Sursa Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)
Citește și
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
40 comentarii