Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul Capitalei Nicușor Dan se arată încrezător că va putea coopera din nou cu liberalii după ce va trece acest an electoral, subliniind că în primii trei ani de mandat nu a întâmpinat probleme din partea lor. „Am avut 3 ani în care lucrurile au decurs bine în Consiliul general. Acum suntem într-o perioadă electorală și ieșirile acestea sunt repetiții pentru campania electorală. Și în viitor vom putea coopera”, a comentat Nicușor Dan la Digi24.
Zilele trecute, Nicușor Dan l-a indicat pe liberalul Sebastian Burduja că s-ar opune aprobării bugetului pentru că sunt alegeri anul acesta: „Problema cu bugetul e următoarea – noi avem niște fonduri europene care s-au transferat din exercițiul anterior în cel viitor. Știți că în decembrie a fost limita pentru exercițiul anterior, acolo sunt bani pe care o să-i avem în 2024 dar pe care nu putem să-i punem în buget. Și mai avem datorie publică. Ce reclamă PNL în momentul ăsta e că nu am pus 700 milioane de lei la subvenții și ce spun eu că aceste 700 de milioane o să-i punem imediat ce o să se aprobe fazarea în mod oficial, că acord de principiu există”.
Legat de strategia PNL și PSD de a avea un candidat comun la Primăria Capitalei, Nicușor Dana spus că „Bucureștiul e un oraș complicat” și că partidele ar fi trebuit să iasă cu o propunere de candidatură cel puțin cu 6 luni în urmă. Nicușor Dan susține că sondajele îl dau pe el câștigător, reamintind că alegerile locale vor avea loc într-un singur tur de scrutin.
Edilul Capitalei a mai spus la Digi24 că în acest moment nu se mai poate pune problema negocirii cu PNL pentru a-i fi sprijinită candidatura la Primărie, dar că el se va adresa și electoratului PNL, așa cum se va adresa și electoratului USR, al Forța Dreptei și al PMP.
Sa ne referim la ciuma galbena,ca s/au aciuat pe langa cea rosie sa supravetuiasca politic.Ce nu fac lingaii ptr. un os de ,,Ros,,reparto operatiuni speciale,,..Or sa ia o bataie cotarlele p.n.liste la Capitala de o sa se auda in toata Valea Plangerii…