Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
România dorește ca procesul de tranziție la energia verde să fie “cât mai lent” și pledează pentru o piață unică de energie la nivelul Uniunii Europene, în condițiile în care “există discontinuități și taxele pe emisiile de carbon care ridică prețul pe energie”, a declarat joi președintele Nicușor Dan, înaintea participării la summitul informal al UE.
În ceea ce privește discuțiile privind o Europa cu două viteze, Nicușor Dan a susținut că “nu există vreo intenție la nivel de reglementare în interiorul UE pentru regimuri diferite între țări”.
“Există coordonări între țări, cum a fost ședința dinainte, în care țări mai interesate de prelungirea tranziției verzi s-au pus de acord”, a argumentat el, afirmând că această idee “nu trebuie să ne sperie”.
“Europa cu mai multe viteze înseamnă reuniuni de țări care se coordonează ca să pună împreună o ideea pe masa Consiliului. Nu trebuie să avem o îngrijorare”, a adăugat șeful statului.
Q: Carta Consiliului e în analiză?
A: Ăsta e motivul pentru care noi nu putem să fim decât observatori în acest moment
Q: Veți participa la Consiliul pentru Pace?
A: Suntem încă în discuții cu partea americană și care e formatul discuției și cum poate participa România ca observator. În funcție de discuțiile cu partea americană, decidem dacă mergem sau nu. Probabil în această săptămână.
După cum știți, situația din Gaza e importantă pentru Europa. România re tradițional relații și cu Israelul și cu țările arabe, deci contează pentru noi să fim acolo, dar contează în ce formă.
Q: Despre Europa cu două viteze, unde vedeți România?
A: Nu există vreo intenție la nivel de reglementare în interiorul UE pentru regimuri diferite între țări. Există coordonări între țări, cum a fost ședința dinainte, în care țări mai interesate de prelungirea tranziției verzi s-au pus de acord
Q: Va fi R Moldova pe agenda discuțiilor?
A: Probabil în martie o să fie discuția, azi va fi strict pe cele 27
Q: La ce vă referiți cu criteriile geografice?
A: Un exemplu este programul Orizont Europa când România nu a luat niciun ban.
Q: Ce pune România pe masă la acest Consiliu European? Cum comentați ideea unei Europe cu mai multe viteze?
A: Nu trebuie să ne sperie asta. Europa cu mai multe viteze înseamnă reuniuni de țări care se coordonează ca să pună împreună o ideea pe masa consiliului. Nu trebuie să avem o îngrijorare
Preocupările nostre sunt două mari: prețul energiei și foarte important când vom avea banii pe competitivitate în bugetul multianual împărțirea banilor să se facă și pe criterii geografice ca să nu adâncim decalajele.
Context: Preşedintele Nicuşor Dan va participa, joi, la prima reuniune informală a Consiliului European din acest an, care va avea loc în Belgia, tema principală fiind competitivitatea.
Potrivit Consiliului European, Antonio Costa, i-a invitat pe liderii UE să participe la o reuniune informală pentru a discuta despre modalităţile de consolidare a pieţei unice, de reducere a dependenţelor economice şi de stimulare a competitivităţii UE în noul context geo-economic.
Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene Mario Draghi şi fostul premier al Italiei Enrico Letta, autor al raportului „Much More than a Market” dedicat viitorului Pieţei Unice Europene, vor participa la discuţiile care vor avea loc la Castelul Alden Biesen, pentru a-şi face cunoscute punctele de vedere cu privire la competitivitatea europeană.
Prima sesiune de lucru va debuta cu o prezentare susţinută de Mario Draghi despre impactul mediului geopolitic şi geo-economic în schimbare asupra competitivităţii UE. Sesiunea va fi urmată de o discuţie rezervată exclusiv liderilor.
Se preconizează că liderii vor discuta despre modul în care UE ar trebui să se poziţioneze într-o lume caracterizată de dezechilibre comerciale şi de o concurenţă economică sporită şi nu întotdeauna loială. Se va mai discuta şi despre maniera optimă de a răspunde constrângerilor economice şi de a reduce dependenţele economice, în special în domenii precum materiile prime critice şi tehnologia, menţionează Consiliul.
Conform sursei citate, Europa trebuie să accelereze implementarea agendei sale comerciale ambiţioase şi să îşi apere întreprinderile de concurenţa neloială printr-o protecţie ţintită în sectoarele strategice.