Home » Articole » Nicolae Ciucă, un nou atac la PSD, deși a rămas la guvernare alături de Ciolacu: Abuz prin care un partid suspendă principiile statului de drept pentru a câștiga alegerile la masa verde

Nicolae Ciucă, un nou atac la PSD, deși a rămas la guvernare alături de Ciolacu: Abuz prin care un partid suspendă principiile statului de drept pentru a câștiga alegerile la masa verde

Nicolae Ciucă, un nou atac la PSD, deși a rămas la guvernare alături de Ciolacu: Abuz prin care un partid suspendă principiile statului de drept pentru a câștiga alegerile la masa verde
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a lansat marți seară un nou atac la PSD, deși partidul său a rămas la guvernare în guvernul Marcel Ciolacu.

Ciucă a spus într-un clip video postat pe rețelele sociale că PSD a beneficiat de decizia CCR de eliminare a Dianei Șoșoacă din cursa prezidențială și a calificat decizia drept ”un nou abuz prin care un partid suspendă principiile statului de drept pentru a câștiga alegerile la masa verde și nu la vot”.

- articolul continuă mai jos -

E al doilea atac consecutiv al lui Ciucă la adresa PSD, deși PNL a decis să rămână la guvernare.

Declarația lui Ciucă:

Asistăm în aceste zile la un asalt asupra democrației, dar și a constituției. Motivarea deciziei CCR a contrariat întreaga opinia publică. Specialiști susțin la unison că nu poți interzice drepturi pe baza unor declarații politice. Sancționarea libertății de exprimare nu intră în atribuțiile CCR, ci a altor instituții precum parchetul.

Îmi vine greu să cred că această decizie e o simplă greșeală de interpretare a Constituției. Din păcate din această decizie a CCR străbate o puternică influență politică. Trebuie să o spunem foarte clar: principalul beneficiar politic al deciziei CCR este PSD. Iar acest fapt este foarte grav, e un nou abuz prin care un partid suspendă principiile statului de drept pentru a câștiga alegerile la masa verde și nu la vot. Nu putem admite așa ceva. Acesta e și motivul pentru care PNL nu mai poate avea un dialog politic cu PSD.

Știri video

Comentarii
  • Fraiere, cine e vinovat, cel care dă sau cel care ia?! Chiar de-ar fi fost așa, că PSD a cerut CCR să facă o mantzocareala, ce fel de CCR e ăsta care ar executa niște solicitări sau ordine?! Atunci băgați proiect de lege pentru desființarea CCR sau măcar a sistemului de numire a celor 9 mafioți!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole