Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Schimbarea majoră în legislația fiscală, care transformă radical modul în care se desfășoară transferul de proprietate în România, transmite București FM. La toate tranzacțiile de vânzare-cumpărare a unei case, teren sau mașini e necesară prezentarea certificatului fiscal de către cumpărător. Este o condiție este obligatorie atât pentru vânzători, cât și pentru cumpărători.
Primăria Sectorului 1 a anunțat deja bucureștenii despre noile rigori.
Implementarea acestei măsuri vine ca urmare a faptului că, în cursul zilei de 25 februarie 2026, prin Ordonanța de Urgență nr. 7/2026, documentul a devenit obligatoriu nu doar pentru vânzători, ci și pentru cumpărători.
Acest act normativ stabilește clar că certificatul de atestare fiscală nu mai este doar un instrument de verificare a bunului vândut, ci și un indicator al solvabilității și disciplinei fiscale a celui care achiziționează. Documentul atestă oficial absența datoriilor la bugetul local și este indispensabil pentru validarea juridică a cantractelor de vânzare-cumpărare.
Odată cu intrarea în vigoare a reglementărilor Ordonanței de Urgență nr. 7/2026, statul român extinde această responsabilitate și asupra cumpărătorului.
PS1 informează bucureștenii cum pot obține certificatul fiscal.
Online, prin platforma Avansis – persoanele care dețin semnătură electronică pot solicita certificatul direct de acasă. Cei care nu au semnătură electronică trebuie să se prezinte o singură dată la un inspector din cadrul Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1 (DGITL) pentru activarea contului, după care pot folosi platforma pentru toate solicitările viitoare.
Prin e-mail – cererea poate fi transmisă la [email protected], iar răspunsul va fi primit tot în format electronic. Formularul poate fi descărcat de aici, iar cererea trebuie însoțită de o copie a cărții de identitate.
Fizic – cererile pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală pot fi depuse la sediul Biroului Cetățeanului din Str. Mureș nr. 18-24 sau la registratura Primăriei Sectorului 1 din Bd. Banu Manta nr. 9.
Ok. Dacă ai proprietăți în 20 județe unde și datorii gârlă și domiciliul îl ai într-o localitate unde nu ai nimic de plata….ce se întâmplă? Ești curat și bun de cumpărat?
@Robert72 – Păi certificatul de atestare fiscală se eliberează în funcție de persoana fizică (CNP) și conține situația datoriilor unui contribuabil la bugetul statului și bugetul local. Asta înseamnă că, indiferent undei ai tu domiciliul, vor apărea toate datoriile de peste tot unde ai proprietăți sau venituri. Dacă ești dator la o primărie, primăria, în momentul în care te somează pentru executare silită, trimite automat totul la anaf. Mai mult de un an nu poți să păcălești sistemul, zic.