G4Media.ro

Neinformatizarea ANAF, ”o dovadă a premeditării tolerării evaziunii fiscale”, susține premierul

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Neinformatizarea ANAF, ”o dovadă a premeditării tolerării evaziunii fiscale”, susține premierul

Ludovic Orban a afirmat, într-o emisiune la B1 TV, că informatizarea ANAF va fi declarată de importanță națională în cadrul CSAT, la inițiativa ministrului de Finanțe, Florin Cîțu, pentru ca procesul să deruleze cu ”viteză maximă”. Premierul susține că întârzierea din timpul guvernării PSD a fost deliberată, fiind tolerată astfel evaziunea fiscală.

”Avem cel mai mic procent de colectare din Uniunea Europeană raportat la PIB. Ministerul Finanțelor a obligat firmele să-și ia case de marcat electronice, dar în doi ani și jumătate n-au luat servere, deși nu era în interesul companiilor, ci al ANAF. Nu cumva este o dovadă clară a premeditării în ce privește tolerarea evaziunii fiscale?”, a declarat premierul Orban.

El a amintit că guvernul precedente au pierdut și finanțarea de la Banca Mondială pentru informatizarea sistemului  fiscal, motiv pentru care se impune luarea unei decizii în Consiliul Suprem de Apărare a Țării care să permită proceduri de achiziție accelerate pentru derularea rapidă a procesului de informatizare.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat, pe 19 decembrie, că vrea ca informatizarea Ministerului Finanțelor și a ANAF să devină problemă de importanță națională.

„Vreau să mă concentrez pe reforma ANAF. Informatizarea Ministerului Finanțelor și a ANAF vreau să o transform în problemă de importanță națională, o voi discuta la nivel politic. Dacă nu începem să o facem acum, nu se va întâmpla prea curând”, a spus Cîțu.

Foto: Florin Cîțu și Ludovic Orban (Inquam Photos/ Octav Ganea)

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Da mai Câțule aia care vând covrigi si apa la pet fac evaziune… dar marii meseriasi care emit facturi electronice cu multe zerouri fara sa le inregistreze in contabilitate sunt ai statului paralel sau nu? De ei cine „vede” daca noi suntem paraleli?

    • *sau le inregistreaza cu o valoare mai mica
      Toți ne amintim de scandalul RCA-urilor vândute in dublu exemplar (cu aceeasi serie)?
      Cât de greu o fi sa emiti electronic (din computer) doua facturi cu aceeasi serie dar in contabilitate inregistrezi doar una.
      Totul e sa gasesti sa vinzi produse care circula fara aviz de insoțire a marfii. Vrea cineva exemple? Știe cineva o entitate a statului care e interesata sa verifice avizele alea sau nir-urile firmelor private (nota intrare receptie)

  2. Dacă are dovezi pentru premeditare, sa defere Justiției vinovații, dacă nu, sa tacă pe vecie!

  3. M-aș bucura ca ANAF-ul să-și angajeze vreo 100 de programatori și să-și dezvolte singură software-ul specializat de care are nevoie. Fără alte contractări de servicii software păguboase. Dar mi-e teamă ca treaba cu CSAT-ul e mai mult pentru servicii software și nu pentru hardware. Adică, cât de greu este să cumperi niște servere?? (prin PNDL, primarii fac prin achiziție directă(!) trotuare de 100000 EUR, și tu ANAF-ul nu poți să-ți iei 10 servere prin achiziție directă decât dacă mergi prin CSAT??)

    S-au împlinit 65 de zile (!) de când am depus o cerere la ANAF de corectare a unor sume. Cică mai durează vreo săptămână până să-i vină rândul la procesare. Asta ca să vedeți cât lucru manual se face în ANAF. Vezi și comentariul meu de aici:

    https://www.g4media.ro/citu-anunta-aplicatii-ale-anaf-pentru-android-si-iphone-plus-digitalizarea-serviciilor-pentru-contribuabili.html#comment-540243

    • Eu am fost fascinat tot timpul de posibilitatea de a șterge o amenda din baza de date.
      Pe principiul agentii constatatori dau amenzile si firma o ignora iar pila din ANAF o sterge ca si cum nu ar fi fost. Unii le înregistreaza (daca o fac) altii le sterg. …
      Proștii plătesc, se stie!

  4. Clarificare la comentariul meu:
    au trecut 65 de zile calendaristice – iar în perioada asta au fost ceva zile libere…

  5. Fapte, fapte si dupa aia vorbe! Mai mult de „am facut” si mai putin de „vom face”.

    • Pai daca nu zici ce „vom face”, vor spune ceilalti ca nu „fac”. Intotdeauna trebuie sa spui „vom face” ca sa inteleaga lumea ca nu se sta la scuipat seminte prin ministere. Iar pana acuma, tot ce s-a spus, s-a cam inceput. Pas cu pas oameni buni, nu se pot toate la foc automat cand nu ai un parlament care te sustine. Deschideti putin ochii si in ansamblu.

  6. PSD a obligat sute de mii de firme sa cumpere case de marcat cu jurnal electronic , desi stia ca acestea nu pot fi conectate. Astfel s-au cheltuit bani de firme oneste pentru a fi legale. Statul nici macar nu a permis sa se deduca aceste cheltuieli. Au fost mari magazine care au cheltuit milioane de euro cu schimbarea. Pentru prostul de Citu nu conectarea caselor de marcat la Finante este problema pentru ca cel care scoate bon va fi mereu in regula, iar cel care face evaziune i se rupe de conectare. Problema este in colectarea creantelor de la banditii care au devalizat tara si care in baza executarilor judecatoresti nu au nimic pe numele lor, cheltuielile exagerate cu functionarii publici, cu pensiile care nu se bazeaza pe contributivitate si creantele firmelor care de ani buni nu mai platesc nimic. Faceti legi pentru cei corecti si pentru cei incorecti cu pedepse mari si sa vedem atunci cum creste colecta. Este inadmisibil ca firme mici care abia se descurca intr-un mediu concurential nociv, cu reduceri masive de preturi, reusesc sa scoata bani din TVA de la populatie sa-i verse statului. Vorbeam cu un antreprenor mic cu cifra de afaceri 1 milion de lei si 7 angajati care isi punea problema ca el varsa statului lunar in jur de 12.000 lei in TVA. Pai ca sa platim pensia lui Ciorbea sau a lui Dorneanu avem nevoie de 20 de firme ca asta. La o mare masa de putori in jur de 100.000 avem nevoie de 2 milioane de firme mici. Evident ca sunt acoperite de marile lanturi de magazine si atunci ne intrebam de ce ne imprumutam sa platim salarii si pensii si de ce nu se face nimic in tara asta. Statul in loc sa investeasca el cheltuieste banii celor care investesc prin taxele pe care le platesc.

  7. In cei 3 ANI cat PSD a facut ce-a vrut, in afara de Florin Catu eu NU am auzit pe nimeni din PNL sau USR sau PMP sa CEARA in fiecare zi in Parlament socoteala PSDului si lui Dragnea si lui Orlando Teodorovici ca NU Respecta PROMISIUNEA PSD din Programul de guvernare care avea ca Termen Anul 2018 pentru Digitalizarea Adminsitratiei Publice si a ANAF!
    https://newsweek.ro/economie/mincinosi-psd-a-promis-informatizarea-anaf-in-2018-teodorovici-dupa-2020
    NIci unul NU a cerut socoteala!
    De ce, PNLeilor NU i-ati batut la cap zi de zi in Parlament, cu Programul PSD de guvernare in manuta, aratandu-le ce au PROMIS in campania electorala 2016?!

    NIMENI nu i-a cerut socoteala lui Orlando cand a ANULAT Contractul cu BM:
    https://cursdeguvernare.ro/finantele-arunca-la-cos-definitiv-contractul-de-modernizare-anaf-cu-bm-7-ani-si-18-de-milioane-euro-pe-apa-sambetei.html

    La televizor, DA, in Parlament NU!

  8. Iunie 2019: „După 30 de luni de guvernare, PSD și-a dat seama că NU are un sistem informatic integrat la nivelul ANAF, deși s-a angajat că rezolvă această problemă pentru toate instituțiile statului.
    Ministrul de Finanțe, E. Teodorovici, a declarat, ieri: „Contribuabilii trebuie să fie cei corecți, în timp ce evazioniștii trebuie să-și dorească să fi respectat legea. La ANAF, meritocrația, integritatea și competența trebuie să primeze și trebuie eliminate incompetența, corupția și politizarea. Noi avem TERMEN de finalizare a informatizării 2020 la ANAF”.

    Cum autoritățile nu își respectă aproape niciodată termenele, ne putem aștepta la deceniul următor.
    Un termen mincinos.
    Teodorovici a avut, iată, o revelație. În secolul Internetului, mobilității și a vitezei e imperios ca oamenii să nu mai stea la coadă, să nu mai folosească dosare și hârtii, ci să se folosească de computer și Internet.
    Dar, hei, unde era ministrul Teodorovici când Dragnea și PSD scriau „Programul de Guvernare 2016 – 2020”?
    Pentru că în documentul de căpătâi al PSD se menționează de nenumărate ori că PSD și implicit Teodorovici vor informatiza tot ceea ce însemană instituție de stat. Și asta în cel mai scurt timp nu la 4 ani de la câștigarea alegerilor.
    Programul de Guvernare PSD 2016 – 2020:
    „Așadar, informatizarea sistemului public al instituțiilor din România şi inter-operabilitatea sa vor fi prioritare în următorul an (2017 n.red), pentru a atinge dezideratul de mai sus, care include și interzicerea posibilității unei instituții publice de a cere cetățeanului sau persoanei juridice un act sau un document pe care o altă instituție publică îl are deja. Pentru ca acest lucru să se realizeze, Guvernul va prezenta, până la 1 ianuarie 2018, calendarul și modul de implementare al sistemului informatic integrat pentru toată administrația publică din România”.
    https://newsweek.ro/economie/mincinosi-psd-a-promis-informatizarea-anaf-in-2018-teodorovici-dupa-2020

    Dar PNL, USR, PMP, unde au fost?!

    • Daca nu ai majoritate în Parlament și în comisii ca partid parlamentar fiind chiar daca te pricepi si încerci sa arati problemele prin tot felul de interpelari si postari pe facebook toti din jurul tau se uita la tine ca la un frustrat. Daca ai ghinionul chiar colegii din partid se uita ciudat la tine. Presa nu te poate ajuta. Nimeni nu e interesat de chițibusari, doar can-can-ul aduce bani.
      Soluția sta in oamenii noi care vor intra in politica si colaborarea cu societatea civila.
      ANAF, POLIȚIA, ANPC, etc – trebuiesc profesionalizate temeinic si puse sa munceasca pentru ca hoții sa nu-i mai exploateze pe proști