Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Niciun progres tangibil către un acord de pace între Armenia şi Azerbaidjan nu a fost făcut, într-o întâlnire la Abu Dhabi, între conducătorii celor două ţări, implicate de câţiva zeci de ani într-un conflict teritorial, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro.
Premierul armean Nikol Paşinian şi preşedintele azer Ilham Aliev s-au întâlnit joi în capitala Emiratelor Arabe Unite (EAU), au anunţat cabinetele lor.
În urma acestei întâlniri s-au publicat două comunicate separate, care nu anunţă niciun semn al unei finalizări a unui acord de pace, asupra căruia cele două state vecine s-au înţeles, cu toate acestea, în martie, după negocieri îndelungate.
Ministerul azer de Externe a anunţat că cei doi liederi ”s-au pus de acord să continue negocieri bilaterale şi să implementeze măsuri menite să consolideze încrederea între cele două ţări”.
Azerbaidjanul a prezentat Armeniei o listă de precondiţii în vederea încheierii oricărui acord.
Articolul continuă mai jos
Baku cere Erevanului, între altele, o amendare a Constituţiei armene care să prevadă abandonarea oricărei revendicări teritoriale a regiunii care se află la originea conflictului, Nagorno Karabah.